Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somn uşor cu arnică

Publicat in Jurnalul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Rădăcina de arnică are în compoziţie ulei volatil, răşini, latex, principii amare, elemente care o fac eficientă în multe afecţiuni. Dar mai eficiente sunt florile acestei plante care conţin în plus acid gallic, albumină, gume şi sare.

Infuzia din rădăcină şi cea din flori de arnică au acelaşi rol: stimularea sistemului nervos şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine. Infuzia se prepară dintr-o lingură cu rădăcină sau cu flori şi 250 ml de apă.

Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, mai recomandă aceste infuzii şi pentru regenerarea muşchilor, pentru stimularea eliminării urinei şi a transpiraţiei.

SOMN UŞOR

Specialistul nostru recomandă arnica împotriva palpitaţiilor şi a insomniilor. În acest caz, trebuie să bem un pahar cu infuzie preparată din valeriană şi arnică: două linguri din cele două plante şi 250 ml de apă clocotită. După infuzare, se strecoară şi se adaugă o lingură cu miere. Această infuzie are efect calmant, mai ales după o sperie­tură puternică, spune medicul Cristina Bălănescu.

COMBATE RĂGUŞEALA

Arnica este eficientă şi în cazul laringitelor, traheitelor. Pentru atenuarea simptomelor acestor afecţiuni, specialistul nostru prescrie infuzia din flori de arnică. În mod special, de avantajele acestei infuzii pot profita cântăreţii pentru protejarea corzilor vocale şi a muşchilor laringelui, dar şi a răguşelii.

COMPRESE

În uz extern, compresele cu ceai din flori sau rădăcini de arnică sunt indicate pentru grăbirea procesului de cicatrizare a rănilor. Aşadar, compresele pot fi folosite în cazul contuziilor şi al dermatozei inflamatorii. Tinctura şi extractul de arnică, ce pot fi procurate de la plafar, reuşesc să scadă rapid febra. Totodată, tinctura de arnică este un remediu eficient împotriva crampelor stomacale. Se a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 43 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 3 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum o ora
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°