Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Hâncu şi Primăria vor să scoată „Eugenia“ din meniul grădiniţelor

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

O echipă de medici şi reprezentanţi ai Primăriei vor verifica toate cantinele gradiniţelor din oraş, pentru a vedea ce primesc, efectiv, de mâncare, copiii. Campania va avea ca final interzicerea grădiniţelor de a cumpăra alimente nesănătoase şi editarea unui ghid de nutriţie şi sănătate.

Iniţiativa este susţinută de diabetologul Nicolae Hâncu, specialist în bolile de nutriţie şi a pornit de la un studiu al Primăriei. „La noi vin copii cu boli de nutriţie, obezi, iar când îi întreb pe părinţi ce mânâncă la şcoală sau la grădiniţă copiii, spun sau “, a spus profesorul Nicolae Hâncu, prezent la lansarea programului de monitorizare ai cantinelor grădiniţelor.

Totul a pornit de la un studiu realizat de Primăria Cluj-Napoca, prin medicii şcolari pe care i-a preluat în subordine. Potrivit acestui studiu făcut pe baza raportărilor medicilor în primăvara acestui an, a crescut numărul copiilor clujeni care suferă de boli de metabolism. „Potrivit acestui studiu, numărul acestor copii este peste media normală indicată de medicii de familie“, a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. Aceasta a declarat că, uneori, grădiniţele nu ar respecta întru totul meniul conceput teoretic. „Meniul pe hârtie e una, dar pot apărea suprize ca în farfurie copiii să primească altceva asemănător. De exemplu, în mendiu să scrie şuncă, iar copiii să mănânce salam sau să scrie brânzoică, dar pimesc foietaj făcut cu margarină“, a mai spus Oana Buzatu.

Această monitorizare va avea o dublă finalitate. În primul rând, le vor fi interzise grădiniţelor să cumpere anumite tipuri de alimente, considerate nesănătoase de către specialişti. Apoi va fi realizat şi un ghid de alimentaţie sănătoasă care va conţine şi elemente de educaţie antifumat, educaţie sexuală şi sănătatea somnului.

IIniţiativa este, potrivit au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Mediafax acum o ora
Coreea de Sud a experimentat cât de neplăcută este şi cât de mult efort necesită colectarea gunoaielor, după ce Coreea de Nord a trimis 15 tone de gunoaie folosind 3.500 de baloane, a declarat vice-ministrul apărării din Nord, Kim Kang Il, într-o de

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 26 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 54 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum o ora
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 3 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°