Mesajul a fost trimis. Multumesc!

150 de nemteni au reclamat abuzuri ale bancilor la Protectia Consumatorilor

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Numai in ultimele doua luni, comisarii nemteni pentru protectia consumatorilor au sanctionat bancile comerciale cu amenzi insumind 60.000 de lei. In urma controalelor realizate la bancile comerciale din judet au fost constatate diverse incalcari ale prevederilor actuale ale legislatiei privind creditele de consum. Problemele legate de comisioanele practicate de bancile comerciale, de conditiile impuse de institutiile de credit in cazul rambursarilor anticipate partiale ale imprumuturilor, dar si faptul ca bancile "uita" sa ofere clientului imprumutat, in momentul incetarii contractului, un document care sa ateste stingerea obligatiilor dintre parti, sint principalele motive pentru care, la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Neamt, au fost transmise numai in lunile septembrie si octombrie aproape 150 de reclamatii din partea consumatorilor nemultumiti de relatia cu bancile. In perioada septembrie - octombrie a acestui an, la CJPC Neamt au fost inregistrate 148 de astfel de reclamatii, iar in urma controalelor realizate de comisarii pentru protectia consumatorilor la bancile comerciale din judet au fost constatate diverse incalcari ale prevederilor actuale ale legislatiei privind creditele de consum. "Din cele 148 de reclamatii primite in lunile septembrie si octombrie, am cercetat 48 si am intocmit sase documente de control", a precizat Nicoleta Nica, comisar superior in cadrul CJPC Neamt. Verificarile realizate de comisarii pentru protectia consumatorilor au dus la concluzia ca bancile conditioneaza rambursarea anticipata partiala a creditelor, solicitind creditului sa achite o suma egala cu cel putin trei rate. De asemenea, contractele incheiate cu bancile comerciale nu mentioneaza obligatia acestora de a transmite clientului notificari cu 30 de zile inainte de a opera modificari in clauzele din contract ce se refera la costuri. In schimb,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 41 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 2 ore
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°