Romanii nu sunt prea optimisti cand vine vorba de viitorul lor. Astfel, 53% dintre romani considera ca peste 10 ani conditiile de viata vor fi mai proaste sau mult mai proaste decat in prezent.
Potrivit unui raport al Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii (ICCV), doar 20% dintre respondenti se declara optimisti, in timp ce 27% sunt neutri.
Cei mai optimisti sunt cei cu studii superioare si tinerii. Astfel, 30% dintre absolventii de studii superioare considera ca peste 10 ani conditiile de viata din Romania vor fi mai bune, in timp ce doar 14% din absolventii de scoala generala au aceasta convingere.
Din punctul de vedere al ocupatiei, cele mai optimiste persoane sunt reprezentate de cele ce detin studii superioare (35%), in timp ce nivelul cel mai ridicat al pesimismului se inregistreaza in cazul somerilor (15%), pensionarilor (17%) si al agricultorilor (18%).
In ceea ce priveste gradul de pesimism al romanilor cu privire la gasirea unui loc de munca, raportul arata ca acesta a crescut semnificativ in ultimii doi ani, revenind la nivelul anului 1999.
"Romanii s-au intors cu cel putin 10 ani in urma, la nivelul secolului trecut, din punctul de vedere al pesimismului cu privire la gasirea unui loc de munca, dar si al satisfactiei fata de veniturile proprii. Evaluarea sanselor de obtinere a unui loc de munca indica o crestere a pesimismului si o situatie asemanatoare cu cea a anului 1999", se arata in raportul ICCV.
Cei mai scpetici cu privire la sansele de a-si gasi un loc de munca sunt cei din mediul rural (86% considera ca au sanse scazute sau foarte scazute sa isi gaseasca un loc de munca), fata de urban, unde proportia este de 68%.
Agricultorii si somerii sunt in cea mai mare masura neincrezatori in sansele de obtinere a unui loc de munca (peste 85%), urmati de