Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiganii cu palate din comuna Covăsânț vor ajutor la încălzire

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Zeci de rromi din judeţul Arad s-au înscris pe lista de la primărie ca să primească subvenţii pentru lemne. „Săracii” ţigani bogaţi din Covăsânţ au nevoie de foarte multe lemne ca să încălzească camerele mari cât un apartament de bloc.

Zeci rromi din comuna Covăsânţ s-au înscris pe lista de la primărie ca să primească subvenţii pentru lemne. Chiar dacă în case au confort de cinci stele, ţiganii nu au niciun venit legal înregistrat, aşa că au tot dreptul să ceară ajutor de la stat. „Nu am niciun venit, iacă nu am făcut încă focul, că palatul ăsta l-am ridicat de generaţii, dar acum nu mai avem bani”, a mărturisit Garofiţa Iosana Gruia.

Aproape 170 de cereri

De o săptămână, de când Primăria din comuna Covăsânţ înregistrează cererile pentru subvenţia la căldură, 164 de săteni au solicitat lemne. Printre ei şi rromii care şi-au înălţat palate.

„Deşi au palate, ei nu figurează ca ar avea venit, deci, legal, au dreptul la subvenţii pentru căldură. Rudele muncesc în străinătate şi vin cu bani. Nu se ştie de unde, că venitul nu e declarat. La noi în comună, o astfel de vilă s-a ridicat în patru luni”, a declarat Traian Balint, primarul comunei Covăsânţ. Cu plasme, mobilă masivă şi sobe impozante, rromii din Covăsânţ îşi cer drepturile. Chiar dacă au palate şi limuzine în curte, ei nu lucrează şi, prin urmare, pot solicita ajutor de la stat. Conform legii, ţiganii pot primi cel mult 270 de lei pentru lemnele necesare lunilor de iarnă.

Reguli pentru ajutoare

„Nu am încălzit nicio cameră că nu avem cu ce. Casa asta are numai patru camere şi eu stau singură aici numai într-o cameră. Normal că mi-am depus cerere”, a spus Iuliana Covaci, proprietara unui palat.

Condiţia care trebuie îndeplinită pentru primirea subvenţiei pentru căldură este ca venitul pe membru de familie să nu depăşească 615 lei, un venit pe car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum o ora
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Fetiţă de 10 ani, în comă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici / Femeia a stropit în locuinţă, dar şi hainele copiilor

News.ro acum 27 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. Medicii spun că starea pacientei s-a ameliorat

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum 2 ore
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum o ora
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°