Noi trăim într-o realitate de care nu putem să facem abstracţie. Pentru că două linii merg mereu împreună. Linia dobânzii de politică monetară a BNR şi linia inflaţiei.

Atâta vreme cât inflaţia continuă să fie mare, BNR nu-şi poate permite să scadă dobânda-cheie. Când vom avea dobânzi mici, va însemna că am rezolvat multe lucruri importante din economie, că a început relansarea. Dar acum noi nu suntem într-un moment de relansare. Suntem într-un moment de terapie.

Era de aşteptat, aşadar, ca în condiţiile în care inflaţia anuală a urcat în loc să coboare - ajungând la 7,77 la sută: cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană - Banca Naţională să decidă menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,25 la sută. Aşa cum s-a precizat în comunicatul de marţi, se simte încă nevoia unei ancorări ferme a anticipaţiilor inflaţioniste. Mai ales că, în unele cercuri politice, chiar şi în cercurile unor economişti, se aud voci care spun că… România ar avea nevoie de mai multă inflaţie. Alte voci, deşi nu pledează pentru inflaţie, cer totuşi un deficit bugetar mai consistent, ceea ce ar însemna tot inflaţie.

Nu sunt puţini cei ce cred că fără inflaţie PIB-ul nu poate să crească şi nici investiţiile nu au din ce să se înfrupte. Mai circulă şi o altă teorie, care alimentează teama că va exploda şi mai puternic şomajul dacă nu se va da drumul la inflaţie. Teorii vechi, neconfirmate de timp, extrase din cărţi deja depăşite.

La polul opus, în schimb, se situează marea masă a celor cărora le este frică de inflaţie. Băncile se uită la inflaţia anuală şi, dacă văd că urcă, aşa cum s-a întâmplat în august şi în septembrie, încep să se teamă că dobânzile la creditele în lei ar putea deveni real-negative. Populaţia care economiseşte, în acelaşi timp, se uită tot la inflaţia anuală în creştere şi îşi manifestă teama că depozitele din bănci ar pu