Florentina Salalidis, cunoscută drept "blonda lui Iri", duce o viaţă de lux dinainte de a deveni celebră. Are un apartament cochet, în Braşov, unde ne-a primit în vizită.
"Nu duc lipsă de nimic, am o casă frumoasă, pe care am cumpărat-o şi au amenajat-o din banii mei, am dressingul plin de haine, am tot ce-mi doresc", ne-a spus Flore.
Comentariile negative la adresa ei apărute în urma scandalului cu tentă sexuală în care a fost implicată o lasă rece.
Flore ne-a oferit cele mai sexy poze din albumul ei
"Eu am tot ce-mi trebuie, nu caut banii cuiva", ţine să precizeze blonda.
Apartamentul în care locuieşte, la Braşov, e dotat cu două dormitoare, un living, o bucătărie, un dressing mare şi două băi.
Cum intri, ceea ce îţi atrage atenţia e un tablou imens cu ea aproape goală, tronând în living.
"E un cadou pe care l-am primit anul trecut de la nişte prieteni, iar poza e de la o şedinţă foto din Grecia", ne lămureşte Flore.
Formele apetisante ale lui Flore i-ar asigura şi un pictorial în Playboy
De altfel, e pasionată de fotografiile cu ea în ipostaze cât mai sexy şi provocatoare, pe care le păstrează într-un album.
Cu toate că locuieşte într-un bloc absolut normal, fără fiţe, blonda a avut grijă să-şi amenajeze cât mai sofisticat locuinţa.
"Suma pe care am investit-o în cumpărarea şi amenajarea casei nu e importantă, contează că mă simt minunat aici. Valorează cam 150.000 euro pe timp de criză".
Călătoreşte mult, aşa că de peste tot aduce câte ceva ca amintire.
"Am sute de obiecte aduse din aproape toată lumea şi fiecare dintre ele ocupă un loc special în inima mea".
www.click.ro Florentina Salalidis, cunoscută drept "blonda lui Iri", duce o viaţă de lux dinainte de a deveni celebră. Are un apartament cochet, în Braşov, unde ne-a primit în vizită.
"Nu duc lipsă de nimic, am o casă f