Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boris Tadici a prezentat scuze pentru masacrul din oraşul croat Vukovar

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 noiembrie 2010 ·

"Mă aflu aici pentru a aduce un omagiu victimelor şi pentru a-mi exprima regretul şi scuzele", a declarat liderul de la Belgrad, care a început azi o vizită istorică în oraşul croat Vukovar. Tadici e primul preşedinte sârb care face un astfel de gest. Sursa: Reuters

Sute de croaţi au fost ucişi de sârbi în 1991 la Vukovar, în estul Croaţiei, în timpul războiului dintre 1991-1995, relatează AFP.

Tadici a fost primit cu aplauze de peste o sută de localnici.

Vizita lui Tadici la Vukovar, care ar trebui să fie urmată de o vizită oficială la Zagreb luna aceasta, este văzută ca un nou pas spre reconciliere în Balcani, regiune răvăşită de o serie de conflicte interetnice în în anii '90. Tadic e primul lider al Serbiei care va aduce un omagiu victimelor de la Vukovar.

Tadici şi omologul său croat, Ivo Josipovic, au adus un omagiu celor 200 de civili şi prizonieri de război croaţi ucişi de forţele sârbe după cucerirea oraşului în noiembrie 1991 şi un asediu de trei luni când aproximativ 22.000 de oameni au fost expulzaţi.

Masacrul de la Vukovar a fost episodul cel mai sângeros din războiul din 1991-1995.

În acest dosar, doi foşti responsabili ai Armatei Populare Iugoslave (JNA) au fost condamnaţi de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).

Cei doi preşedinţi vor vizita şi centrul memorial de la Ovcara, unde victimele au fost ucise şi aruncate în gropi comune.

Proclamarea independenţei Croaţiei faţă de fosta Iugoslavie în 1991 a provocat un conflict timp de patru ani cu sârbii, care s-au opus acestui demers. În timpul războiului soldat cu 20.000 de morţi, Belgradul i-a sprijinit politic şi militar pe rebeli.

Un nou pas spre reconciliere

În toţi aceşti ani, relaţiile dintre Croaţia şi Serbia s-au îmbunătăţit treptat. Procesul a fost vizibil accelerat în timpul preşedinţiei lui Tadici şi a lui Josipovic, care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 35 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 28 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°