În ultima clipă, senatorii constănţeni care nu-şi depuseseră declaraţia de avere au reuşit să se încadreze în termenul legal, ceea ce nu putem spune despre unii dintre colegii lor de la Camera Deputaţilor.
Cel mai rapid senator constănţean la capitolul depunere a declaraţiei, Alexandru Mazăre, de la PSD, priveşte acum ceea ce au notat ceilalţi trei colegi.
De pildă, Mircea Banias, senator şi preşedinte al filialei judeţene Constanţa a PDL, a scris că are trei terenuri în intravilan, două apartamente şi o casă de locuit, aflată în construcţie. În declaraţia de anul trecut, cele trei terenuri nu existau, cu precizarea că niciunul dintre acestea cu a fost achiziţionat în anul precedent. De aici apare şi primul semn de întrebare. În cazul bijuteriilor din aur şi din argint, precum şi a ceasurilor din dotare, nu s-a produs nicio schimbare, acesta trecând în ambii ani bunuri de 10.000 de euro. Mircea Banias are depozite bancare la Unicredit Ţiriac Bank, în valoare de 66.445 de lei, respectiv de 491 euro, la BRD un depozit de 197.388 lei şi altul de 178.938 lei şi un al cincilea depozit, de 39.379 lei, la CEC Bank. În declaraţia de avere de anul trecut, depozitele de la Unicredit Ţiriac Bank erau de 64.799 lei, respectiv 490 de euro. Conturile de la BRD înregistrau 175.693 de lei, respectiv 159.234 lei, iar contul de la CEC Bank se ridica la suma de 37.881 lei. În ceea ce priveşte veniturile înregistrate, senatorul a acumulat 68.996 de lei de la Senat, iar soţia lui 19.200 de lei de la Liceul „George Călinescu", unde este profesoară, 32.881 de lei de la RIA Constanţa, unde este expert proiecte, iar împreună au încasat o chirie de 405 lei pe tot anul precedent. Veniturile nu se opresc aici, de la SC Euro Shipping Serv SRL urmând să încaseze dividende de 6.778,87 de lei. În comparaţie cu declaraţia de avere de anul trecut, veniturile lui Banias sunt diferite. În d