Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce intră copiii mai devreme la pubertate

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Acest fenomen a luat amploare odată cu înmulţirea cazurilor de obezitate la cei mici, susţin unii specialişti. De vină pentru vârsta tot mai mică la care copiii intră la pubertate sunt şi chimicalele cu care aceştia intră frecvent în contact, chiar de când vin pe lume.

În era vitezei, şi copiii se dezvoltă mai repede decât în trecut. Un studiu realizat de medicii Spitalului de Copii din Cincinnati, SUA, semnala faptul că vârsta medie de instalare a pubertăţii a scăzut mult în ultimele două decenii şi că se înregistrează tot mai multe cazuri de pubertate precoce. Acelaşi fenomen a fost observat şi de medicii români, deşi la noi nu există statistici în acest sens.

„Debutul pubertăţii trebuie să aibă loc, în cazul fetelor, la vârsta de opt ani, iar în cazul băieţilor, la nouă ani. La fete în special, întâlnim tot mai multe cazuri de activare prematură a gonadelor (glandelor sexuale), uneori şi la vârsta de cinci-şase ani", spune medicul primar endocrinolog Luiza Vitan de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Şi vârsta de apariţie a primei menstruaţii a scăzut de la 12 la 10-11 ani, potrivit specialistului.

Grăsimea secretă hormoni estrogeni

Scăderea vârstei de debut a pubertăţii are legătură, potrivit unei teorii lansate de specialiştii în domeniu, cu incidenţa tot mai mare a cazurilor de copii supraponderali şi obezi în ultimele decenii. Nu doar ovarele şi testiculele secretă hormoni sexuali, ci şi grăsimea. Cantitatea de estrogeni secretată de grăsime poate fi suficientă pentru a duce la apariţia caracterelor sexuale în cazul fetelor.

„O sursă de hormoni estrogeni o poate reprezenta şi carnea, în special cea de pui. Dacă aceşti hormoni ajung în mod constant în organism, ei pot activa prematur gonadele", spune endocrinologul Luiza Vitan.

După cum susţin cercet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 23 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 19 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum o ora
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 21 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 8 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°