Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădenii şomeri fug de joburile prost plătite, chiar dacă nu au alte soluții de angajare

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Criza se resimte din plin pe piaţa muncii, dar oamenii cu studii superioare nu optează pentru reprofilare. Nici orădenii care au muncit în producţie nu acceptă posturi plătite cu salariul minim pe economie, decât ca o soluţie temporară, de tranzit.

Lunar, pe piaţa muncii din Oradea se scot cel puţin 100 de locuri de muncă vacante, doar la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. „Există un trend pe piaţa muncii. Majoritatea angajatorilor au oferte în domeniul tehnic sau în cel sanitar”, a spus Maricica Juca, purtător de cuvânt al instituţiei. Astfel, absolvenţii de studii cu profil umanist, nu pot opta decât pentru joburi care cer studii medii.

„Sunt şomer şi sunt dezamăgit de locurile de muncă existente. De fiecare dată când se organizează o bursă mă prezint, dar nu mi-am găsit nimic în ceea ce ştiu să fac”, a spus Radu Păiuş, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane. „Visam la un post în research sau în resurse umane şi la un salariu de 1.200-1.500 de lei”, a spus Radu.

Şomeri pe tuşă

Deşi nu şi-a găsit un job în domeniu, Radu a preferat să lucreze part-time decât să opteze pentru un post sub nivelul pregătirii. La fel ca el sunt şi şomerii care apelează la firmele de recrutare. „Pentru joburi sub nivelul lor de pregătire apelează doar persoanele care au stat foarte mult în şomaj. Dacă însă un om cu studii superioare şi experienţă aplică pentru un job entry-level cu cerinţe de studii medii, angajatorii sunt sceptici pentru că ştiu că va pleca imediat ce are oportunitatea”, a spus recruiterul Anamaria Mesaroş.

„Oricum, un om cu studii nu optează pentru un post mai jos decât cel de asistent manager“, a explicat Mesaroş. Nici muncitorii nu sunt dipuşi să lucreze oricum. „Cei care vor să lucreze în producţie şi au experienţă în asta, nu vor să lucreze pentru minimum pe economie”, a spus recuiterul. „P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum o ora
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 22 minute
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

BEC a respins solicitarea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1. Clotilde Armand a pierdut oficial alegerile

Adevarul acum o ora
Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 iunie 2024, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 43 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 3 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 9 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum o ora
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Leo Borlovan, primul câştigător din 2024 în Campionatul Naţional de Super Rally

Mediafax acum 13 ore
Un total de 24 de piloţi au fost selectaţi să concureze la prima cursă a campionatului fondat de Mihai Leu în 2017, la start înscriindu-se şi 7 echipe. De la Ferrari şi până la monoposturi, cei aproximativ 5.000 de spectatori pezenţi pe străzile din

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 2 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 10 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°