Avea acul perfuziei înfipt în mâna uşor învineţită. „ Alo, domnu’ Chelemen, m-am blocat în lift!” “Staţi liniştit! Mai e un sfert de oră până începe emisiunea! Trimit imediat pe cineva să vă ajute!”
Poetul ajunge pe holul Realităţii TV. Se opreşte obosit. Se aşază pe scaunele roşii de la intrare. Se odihneşte puţin. Se uită în stânga şi în dreapta ca şi cum ar fi pentru ultima oară când vine în acel loc.
,,- Vă mulţumesc că aţi venit! Ce mai faceţi?"
"- Rău prietene, rău! Mă lasă inima! Am făcut pentru tine efortul de a veni!"
- Vă mulţumesc mult!
Este ultima discuţie pe care am avut-o cu poetul Adrian Păunescu, pe care l-am cunoscut în perioada în care coordonam ştirile Realitatea TV. L-am invitat la o emisiune în direct, la sfârşitul lunii iulie, în ultima mea zi de muncă la postul de ştiri. Voiam să am o zi cu rating, aşa cum se întâmpla ori de câte ori venea în direct Adrian Păunescu. Indiferent de opiniile sale, Adrian Păunescu era un invitat de o înaltă ţinută intelectuală. Avea simţul verbului, avea simţul realităţii, avea simţul umorului. Nu m-au interesat păcatele trecutului, ci am văzut doar valoarea lui Adrian Păunescu.
"Iar e Chelemen de serviciu?" spuneau şoferii când erau trimişi pe strada Dionisie Lupu să-l ia pe poet. ,,Îţi vine bardul?", mă întreba regizorul de platou care trebuia să pregătească podiumul din lemn şi scaunul special pentru Păunescu. ,,Chelemene, ţi-a venit invitatul! Vezi că te cheamă să-ţi spună ceva!", îmi spuneau editorii râzând. L-a prins cutremurul în direct alături de Corina Drăgotescu. Tot într-o emisiune realizată de Corina Drăgotescu, Păunescu a vorbit cu Tudor Octavian după o supărare de 28 de ani. I-a povestit în direct Mirelei Voicu cum a oprit pe DN1 un tir cu ciocolată care mergea spre Sibiul lui Nicu Ceauşescu şi a împărţit-o copiilor din Breaza.
A plâns în direct când a
