Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Tigruţele de la Zoo au fost botezate Abra, Raya şi Tigrera

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Cele trei feline jucăuşe au, de ieri, nume. Cristian Tatatuva, directorul Grădinii a ales trei dintre cele mai potrivite propuneri făcute de cititori: Abra, Raya şi Tigrera. În scurt timp, tigruţele vor pleca în alte oraşe. Deşi fuseseră promise Grădinilor din Braşov, Sibiu şi Piteşti, conducerea Zoo Călăraşi a primit cereri insistente şi de la Circul Globus Bucureşti.

„Sunt încântat că multă lume s-a gândit la nume pentru puii de tigru pe care în curând îi vom trimite în alte oraşe“, a spus Tatavura. Dintr-o mulţime de propuneri venite pentru tigruţe, directorul a ales ca cele trei female să fie botezate Abra, Raya şi Tigrera. Abra a fost propus de Milena Ştefan în vârstă de 23 ani, care lucrează în Bucureşti, dar s-a născut la Călăraşi. Tânăra a fost foarte bucuroasă când a aflat că unul din numele propuse de ea a fost ales. „Sunt foarte bucuroasă că sunt naşa uneia dintre tigruţe şi îmi pare rău că nu pot ajunge să fac o poză cu micile feline. Dar când am să vin acasă, am să merg să le vizitez, în cazul în care nu vor fi date“, spune Milena Ştefan. Raya a fost propus de Cristina Niscoveanu. Fata a trimis un e-mail pe adresa redacţiei cu propunerile ei pentru micile feline. Tigrera a venit din parte unui băiat, Bogdan Ursăchescu, în vârstă de 12 ani. Băiatul este elev în clasa aVI-a şi a dorit foarte mult să îşi exprime părerea pentru cei trei pui de tigru siberian. „Sunt foarte fericit că a fost ales şi unul dintre numele pe care le propusesem. Am să spun la toată lumea că sunt naşul unei tigruţe de la grădina Zoologică şi sunt foarte bucuros. În acelaşi timp sunt trist că felinele vor pleca în alte oraşe“, a spus, cu regret, Bogdan Ursăchescu.

Insistenţe Tigruţele vor pleca să facă bucuroşi cu giumbuşlucurile lor şi alţi copii din alte oraşe în care nu există feline. Directorul Grădinii Zoologice din Braşov l-a sunat de foarte multe ori pe Cristian T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 57 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 3 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 2 ore
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°