Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama va fi escortat de 34 de nave de război în India

Publicat in Romania Libera, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Preşedintele american, Barack Obama, care va începe sâmbătă o vizită de trei zile în India, va fi protejat de o flotă de 34 de nave de război, între care şi un portavion, măsuri luate având în vedere că atacurile de la Bombay, din 2008, au fost lansate de pe mare, relatează site-ul NDTV.com.

Obama va fi însoţit de o flotă de limuzine, majoritatea personalului de la Casa Albă, mijloace de comunicare şi chiar şi "butonul nuclear", continuă site-ul, care adaugă că s-au făcut, totodată, aranjamente în vederea unei evacuări de urgenţă, în caz de nevoie. În plus, din convoiul lui Obama vor mai face parte două avioane, înarmate şi cu sisteme de securitate şi comunicaţii avansate, şi o flotă de peste 40 de maşini.

Dispozitivul de securitate al preşedintelui este alcătuit din agenţi de elită ai Secret Service, a cărui misiune este să-l păzească pe şeful statului american. Din dispozitivul de securitate mai fac parte agenţi din cadrul National Security Guards (NSG) şi personal din cadrul forţelor paramilitare centrale şi poliţiei locale din Bombay şi Delhi.

Aranjamente similare au fost pregătite pentru vizita la New Delhi, urmând ca aeronava prezidenţială, Air Force One, să fie pregătită de plecare în orice moment pe timpul întregii vizite. Pentru preşedinte şi anturajul acestuia au fost rezervate aproximativ 800 de camere, la Taj Hotel şi Hyatt.

Potrivit unor surse, 13 aeronave de transport dotate cu echipamente de ultimă generaţie, trei elicoptere şi 500 de membri ai personalului de securitate american au sosit deja în India, înaintea vizitei lui Obama. Echipele americane au adus şi dispozitive de interceptare şi de bruiaj, câini special antrenaţi şi dispozitive de salvare.

Preşedintele american, Barack Obama, care va începe sâmbătă o vizită de trei zile în India, va fi protejat de o flotă de 34 de nave de război, între care şi un portavion, măs

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Mama fostei gimnaste Gina Gogean a MURIT într-un grav accident rutier, provocat de sora sportivei

Gandul acum 32 minute
Fosta gimnastă Gina Gogean (46 de ani), medaliată olimpică și multiplă campioană mondială și europeană, și-a pierdut mama într-un grav accident rutier, duminică dimineață, provocat de sora sportivei, care e medic pediatru la Spitalul de Copii din Ga

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 50 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 14 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 25 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 3 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°