Trupul poetului odihneşte la sediul Uniunii Scriitorilor de pe Bulevardul Dacia. Duminică va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor
N-au mai avut răbdare să sosească sicriul, ca să depună coroane şi lumânări; cei care l-au iubit pe Adrian Păunescu au ieşit cu flori încă de dimineaţă, în faţa casei sale de pe strada Dionisie Lupu, din centrul Capitalei. Sub un nuc, pe bordura gardului, acolo au aprins lumânările şi au adus trei steaguri în miniatură.
Alături, cineva a scris pe o foaie de hârtie "Generaţia în blugi te salută, Maestre!", altcineva, semnat Adi, a lăsat altă foaie cu mesajul "De ce tocmai tu ai plecat, când atâtea omizi ne înconjoară? Lacrimile mele pentru tine". Alt admirator a pus pe o coroană textul "Ai glumit cu mine şi te-ai dus pentru puţin timp în concediu. Aurel". Altul a scris mesajul "Lacrimi şi flori Tribunului român care permanent ne-a chemat la unire", iar unii au scris de mână, caligrafic, câteva poezii ("Rugă pentru părinţi" şi "De la un cardiac, cordial") şi le-au lipit pe gard, în marea de flori.
La orele 15, trupul poetului a fost adus la sediul Uniunii Scriitorilor de pe Bulevardul Dacia, unde s-a arborat un drapel de doliu. Aici va odihni până sâmbătă, iar duminică urmează a fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor.
O profesoară de matematică: "Ridica un stadion întreg în picioare, nu ştiu cum făcea, magie"
Deja de vineri seară, curtea Uniunii Scriitorilor se umpluse de oameni simpli veniţi să-şi ia adio. La capul poetului a vegheat familia - soţia, fiica Ana-Maria, vizibil îndurerată, şi fiul, Andrei. Într-un gest de bun simţ şi discreţie, au permis ziariştilor să fotografieze şi să filmeze numai zece minute, după care i-au poftit să iasă afară, în curte, pentru a nu încălca intimitatea celor veniţi să-şi ia rămas bun în faţa sicriului. Pe la orele 18 a sosit şi preşedint