Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu va avea, la data de 5 noiembrie 2010, la Bucureşti,consultări bilaterale cu omologul bulgar, Konstantin Dimitrov. Pe agenda consultărilor se află cooperarea bilaterală dintre cele două state, cu accent pe dialogul politico-diplomatic şi problematica sectorială, precum şi teme europene de interes comun. În cadrul întrevederilor, vor fi abordate şi aspecte legate de Strategia UE pentru Dunăre şi Summitul Dunării din 8 noiembrie 2010, reforma bugetului şi noua Perspectivă Financiară ale UE, securitatea energetică, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Politica Europeană de Vecinătate, extinderea UE, cooperarea în zona Mării Negre şi Balcanii de Vest. O atenţie deosebită va fi acordată, în cadrul discuţiilor, coordonării acţiunilor României şi Bulgariei, la toate nivelele, în vederea aderării la spaţiul Schengen. De asemenea, cele două părţi vor analiza modalităţile pentru intensificarea dialogului bilateral în domenii precum energie, transporturi, turism, cooperarea transfrontalieră. Vizita secretarului de stat bulgar Konstantin Dimitrov la Bucureşti se înscrie în cadrul dialogului politic bilateral periodic dintre România şi Bulgaria. În acest context vor avea loc la sediul MAE declaraţii comune de presă, la orele 15.10, în limba engleză. Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu va avea, la data de 5 noiembrie 2010, la Bucureşti,consultări bilaterale cu omologul bulgar, Konstantin Dimitrov. Pe agenda consultărilor se află cooperarea bilaterală dintre cele două state, cu accent pe dialogul politico-diplomatic şi problematica sectorială, precum şi teme europene de interes comun. În cadrul întrevederilor, vor fi abordate şi aspecte legate de Strategia UE pentru Dunăre şi Summitul Dunării din 8 noiembrie 2010, reforma bugetului şi noua Perspectivă Financiară ale UE, securitatea energetică, Mecanism