Director de ani buni în fruntea Direcţiei Financiare din cadrul Primăriei Constanţa, Marcela Frigioiu îşi aniversează astăzi ziua de naştere.
Actualul şef al uneia dintre ele mai importante direcţii din cadrul Primăriei de la malul mării este unul dintre cele mai importante personaje din cadrul instituţiei locale. Se află mereu în preajma primarului, la fiecare eveniment important în care sunt aduse în discuţii informaţii care ţin de situaţia economică a instituţiei, mereu sărind în salvarea din orice încurcătură cu cifre a şefului său, primarul Radu Mazăre. Într-un cuvânt, o prezenţă discretă, care îşi face treaba cum se cuvine, fără a ieşi prea mult în evidenţă. Ce-i drept, de aproape un an, nu ai avut cum să nu remarci prezenţa Marcelei Frigioiu, în mod deosebit din cauza culorii electrizante a părului său. Director de ani buni în fruntea Direcţiei Financiare din cadrul Primăriei Constanţa, Marcela Frigioiu îşi aniversează astăzi ziua de naştere.
Actualul şef al uneia dintre ele mai importante direcţii din cadrul Primăriei de la malul mării este unul dintre cele mai importante personaje din cadrul instituţiei locale. Se află mereu în preajma primarului, la fiecare eveniment important în care sunt aduse în discuţii informaţii care ţin de situaţia economică a instituţiei, mereu sărind în salvarea din orice încurcătură cu cifre a şefului său, primarul Radu Mazăre. Într-un cuvânt, o prezenţă discretă, care îşi face treaba cum se cuvine, fără a ieşi prea mult în evidenţă. Ce-i drept, de aproape un an, nu ai avut cum să nu remarci prezenţa Marcelei Frigioiu, în mod deosebit din cauza culorii electrizante a părului său.