Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este Dănuţ Căpăţînă incompatibil?! (document)

Publicat in Ziua Constanta, luni 8 noiembrie 2010 ·

Prin hotărârea 1 din 20 octombrie 2010, Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU, a fost numit director general al SC Performance Profile SRL

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Dănuţ Căpăţînă, tocmai a devenit director general.

În Monitorul Oficial 4558 din 5 noiembrie a.c. se arată că Lucica Simona Căpăţînă şi Dănuţ Căpăţînă, asociaţi în cadrul SC Performance Profile SRL au decis completarea obiectului de activitate cu următoarea menţiune: „inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc". În urma acestei modificări, obiectul principal de activitate a devenit: CAEN 7022 - activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc, excepţia reorganizarea şi lichidarea judiciară. Monitorul Oficial mai spune că prin hotărârea 1 din 20 octombrie 2010, Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU, a fost numit director general al SC Performance Profile SRL. Cu alte cuvinte, manager la serviciu, dar şi la firma personală. Modificarea pe care soţii Căpăţînă au făcut-o seamănă izbitor de mult cu o alta despre care ZIUA de Constanţa v-a informat în urmă cu ceva vreme. Demis pe 2 martie a.c. din funcţia de director administrativ printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, Renato Cristea s-a repus rapid pe picioare şi a revenit în forţă la SCJU peste numai trei zile. Cum a fost posibil aşa ceva?! Printr-un contract de consultanţă management tehnic şi administrativ pe care una dintre societăţile lui Cristea l-a încheiat cu spitalul condus de Dănuţ Căpăţînă. Pe 5 martie a.c., managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Dănuţ Căpăţînă, a semnat cu SC Agro Dec SRL, cu sediul social în Techirghiol, contractul cu nr. 5826 din 5 martie a.c. Un amănunt foarte important este că, pe 3 martie a.c., la numai o zi după demitere, Renato Cristea şi asociatul său de la Agro Dec, Vasile Gabriel Deaconescu, au dec

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 28 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°