UDMR guvernează de când se ştie şi nu-şi doreşte să mănânce pâinea neagră a Opoziţiei. Nu va ieşi de la guvernare decât în momentul în care ar fi sigură de constituirea unei noi majorităţi guvernamentale care s-o cuprindă.
Imediat după anunţul Curţii Constituţionale referitor la neconstituţionalitatea adoptării prin asumarea răspunderii guvernamentale a legii educaţiei, partenerul - în toate sensurile - minoritar al coaliţiei de guvernământ a anunţat posibila retragere în Opoziţie. Coaliţia trecuse hopul moţiunii de cenzură, dar n-a reuşit să-l treacă şi pe cel al constituţionalităţii. Iar Opoziţia însăşi a respirat uşurată că nu trebuie să mai simuleze o dată jocul de-a moţiunea! Ce se făcea biata de ea dacă, de data asta, moţiunea ar fi trecut?!
Pot înţelege nemulţumirea UDMR - în fond, organizaţia politică maghiară nu prea vede dincolo de interesele înguste ale electoratului pe care îl reprezintă. Mai greu îmi vine să înţeleg viziunea formaţiunii cu pricina în ceea ce priveşte democraţia, funcţionarea instituţiilor statului ori independenţa Justiţiei. Pentru că declaraţiile cu pricina au urmat deciziei CCR, în principiu, instituţia supremă a Justiţiei din ţara noastră, care, tot în principiu, nu judecă după interesele politice ale unei puteri sau ale alteia. Or, dacă asociez şi declaraţia dlui Marko Bela referitoare la regretul că UDMR a votat trei judecători propuşi de aliatul de la guvernare, PDL, reiese că Domnia Sa aştepta un vot pe principiul majorităţii politice de la CCR, ceea ce nu mi se pare deloc, dar chiar deloc sănătos. De altfel, şi preşedintele a găsit de cuviinţă să critice decizia CCR, ceea ce iarăşi nu este sănătos. Şi nu este prima oară, aproape fiecare decizie a Curţii este apreciată sau dezavuată de preşedinte, în funcţie de cum se raportează aceasta la interesele prezidenţiale sau ale majorităţii pe care o tutelează. Va trebui să su
