Traian Băsescu retrăieşte drama lui Ceauşescu. Acesta nu dispunea de un popor suficient de bun pentru el. Lui Băsescu îi lipseşte un partid pe măsură. Constată asta aproape în fiecare zi şi cu fiecare boacănă pe care o fac Boc, Anastase şi ceilalţi lideri, datorită cărora PDL-ul a coborât la cea mai scăzută cotă de încredere din istoria sa.

Decizia Curţii Constituţionale la Legea Educaţiei Naţionale a umplut paharul. Puterea stă într-un picior şi riscă să cadă la cel mai mic brânci. Maghiarii sunt profund dezamăgiţi de calitatea parteneriatului şi se gândesc serios să iasă din joc. UNPR-ul transmite şi el ameninţări voalate. De partea cealaltă, socialiştii şi liberalii îşi digeră succesul şi fac planuri. Racolarea UDMR-ului ar fi suficientă pentru ca întregul eşafodaj al coaliţiei să se prăbuşească.

Ce face preşedintele? Dă tot mai des semne de nemulţumire. Îl atacă, acum, direct pe Blaga, că n-a fost în stare să ţină lucrurile în mână la Interne, cum o face, iată, neexperimentatul Igaş. Este iritat de faptul că „mulţi îşi închipuie că instituţiile lucrează în funcţie de cine e la Cotroceni”. Da’ de unde, pe unii îi doare exact în cot. Dovadă – scandalul ALRO. Ruşii - explică preşedintele - au venit la el pentru că s-au săturat să dea şpagă! Un an s-a rugat Băsescu de Videanu să-l schimbe pe directorul de la Hidroelectrica. Şi l-a făcut adjunct! Înseamnă, logic, că „frăţia şpăgii” e mai puternică decât Guvernul şi preşedinţia la un loc. Ca să scape de unii miniştri cărora li se dusese buhul, a fost necesară o subtilă remaniere şi tehnica umblatului cu mănuşi. Ministerele au devenit stat în stat, unde totul se tranzacţionează după cutume imune la alţi stimuli decât cei „tradiţionali”.

Puterea actuală este în impas. Greu de presupus că va renunţa, lăsând locul altora – cum sugera tot preşedintele. Ceva, însă, trebuie făcut. Nişte schimbări. De oameni