"Traiasca Ceausescu, traiasca Tricolorul! Traiasca-n libertate Maria-sa Poporul". Va suna cunoscut? Voua, celor de generatie adulta sau medie. Erau versurile inaripate ale unuia dintre imnurile ce se recitau, cantau si chiar dansau la celebrele pe vremuri cenacluri ale tineretului revolutionar, "Flacara", initiate, animate, conduse de cel ce a fost Adrian Paunescu.

"Despre morti numai de bine", zice un cunoscut dicton a carui intelepciune nu poate fi, la prima vedere, contestata. Dar oare este bine sa ne conformam pe de-a intregul spiritului sau?

Cand am vazut ca aceasta extinctie a devenit un prilej de glorificare si aproape beatificare a unui om cu cel putin atatea pacate, cate merite a inregistrat de-a lungul furtunoasei sale vieti, m-am decis sa intervin si eu in controversa probabil nesfarsita pe aceasta tema, ca unul care am fost contemporan si martor al multor evenimente legate de acest personaj.

Da, Adrian Paunescu a fost si ramane un poet important al literaturii romane. Nu cred insa ca e cel mai important si nu cred ca e atins de aripa geniului, asa cum se mai afirma.

Poate ca ar fi putut sa fie. A fost un poet de tip maiakovskian sau withmanian, accesibil si cu priza mare la mase si doar viitorul va decanta si-i va fixa locul in istoria literaturii.

Cum stim insa, succesul de public nu e nicidecum cel mai semnificativ criteriu in evaluarea poeziei si poetilor.

Da, Adrian Paunescu a fost neandoielnic un patriot si un promotor al ideilor nationale, si nu putea fi altminteri el, cel nascut in Basarabia rapita atata vreme din trunchiul spatiului si limbii romane.

A fost un animator cultural neasemuit, un om de o carisma aproape incendiara pentru publicul pe care si l-a ales ca destinatie, a fost un descoperitor si cultivator de talente de pe tot cuprinsul tarii, pe care a cutre