Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michelle Obama "un brand" de 3 miliarde de dolari

Publicat in Romania Libera, marți 9 noiembrie 2010 ·

Toată lumea, inclusiv new-yorkezii care au privit întotdeauna cu dispreţ Washingtonul, s-au uitat cu sfinţenie în acea seară la capitala ţării. Era gala ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, când prima doamnă a ţării l-a catapultat pe tânărul creator Jason Wu la faimă, optând pentru una din creaţiile sale în alb care a făcut înconjurul lumii. Profesorul David Yermack a publicat un studiu în Harvard Business Review care fundamentează cu date evenimentul respectiv. Din analiza lui se deduce că mărcile la care face apel Michelle Obama şi-au crescut valoarea la bursă cu 2,3 procente, în timp ce restul au scăzut cu 0,4 la sută, notează marţi ziarul La Razon, citat de Agerpres.

Studiul realizat de Yermack se axează asupra celor 189 de apariţii publice ale lui Michelle Obama, între noiembrie 2008 şi decembrie 2009, perioadă în care a purtat ţinute şi accesorii "semnate" de 29 de mărci . Astfel, expertul arată că o singură apariţie a lui Michelle poate genera 14 milioane de dolari ca beneficii pentru casa de modă aleasă pentru ţinuta primei doamne. Între cei norocoşi se află Calvin Klein, Nina Ricci şi Gap, printre alţii. A fost Michelle cea care a impulsionat la bursă acţiunile casei de modă J. Crew, menţionând la programul de televiziune "Tonight Show" al lui Jay Leno vă este îmbărcată de la această firmă. Iar efectul încă persistă. Soţia preşedintelui american se prezintă ca un reper activ şi fiabil pentru o casă de modă.

Nici Carla Bruni, culmea eleganţei, nu o poate întrece. Iar acesta, spune Yermack, pentru că se ştie că prima doamnă a Franţei este fidelă unei singure case de modă Dior, o marcă inaccesibilă pentru majoritatea consumatorilor. În schimb, Michelle preferă să combine casele mari cu firme ceva mai accesibile. Publicul s-ar putea să nu le cumpere, dar poate măcar să se intereseze la magazin despre ţinutele pe care le alege prima

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 44 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 25 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 40 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°