Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Badea şi Victor Ciutacu au organizat un protest la CNA din cauza amenzilor primite. Cum răspunde Dan Grigore membru al CNA

Publicat in Gandul, marți 9 noiembrie 2010

Peste 300 de persoane au protestat, marţi, în Piaţa Constituţiei pentru "libertatea de exprimare", mitingul fiind organizat de Mircea Badea şi Victor Ciutacu, care au dorit să atragă atenţia asupra amenzilor primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe care le consideră "jenante". Mitingul din Piaţa Constituţiei a început în jurul orei 14.00 şi s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 16.00. Mitingul a fost aprobat de Comisia de Aprobare a Manifestărilor Publice din Primăria Bucureşti.

Solicitarea de aprobare a mitingului a fost depusă de Mircea Badea şi Victor Ciutacu. Cei doi au luat această decizie după şedinţa CNA din 28 octombrie. Atunci, CNA a amendat cu 10.000 de lei Antena 3 pentru emisiunea "Sinteza zilei" din 14 septembrie, în care s-a încălcat dreptul la propria imagine al Elenei Udrea, iar Mircea Badea şi Victor Ciutacu au folosit un limbaj injurios comentând o înregistrare care prezenta vizita ministrului la Vaslui.

"Amenzile (date de CNA, n.r.) vor fi contestate în instanţă. Noi am mai câştigat procese împotriva CNA-ului. Amenzile au fost nefundamentate din punct de vedere legal. Dânşii nu au returnat banii cu care ne-au amendat. Aici e vorba despre ceea ce unii dintre noi percep ca fiind limitarea dreptului la libera exprimare, ceea ce mi se pare foarte important în orice ţară de pe planetă", a declarat Mircea Badea la începutul protestului.

"Este inadmisibil în secolul XXI să cenzurezi nişte posturi de televiziune prin decizii administrative. Mă aştept să vină în continuare toţi oamenii care consideră că e inadmisibil ca un organism politic să vrea să desfiinţeze un post de televiziune (...) Mitingul ăsta nu este al meu, este al oamenilor ăstora. Nu este nici al meu, nici al lui Badea. Fac rating şi fără mitingul ăsta. Dacă e nevoie să ne facem de băcănie în piaţa publică să ne audă şi pe noi cineva (...) uite c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 42 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum 2 ore
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°