Zina Haimana, o femeie de 52 de ani din satul Coşoteni, judeţul Teleorman, se consideră o ghinionistă. Are un picior cu artroză, un nepot de crescut, un soţ pensionat şi 250 de ore de muncă prestate în folosul comunităţii. E unul dintre puţinii români care au prestat muncă în folosul comunităţii pentru că nu şi-au plătit amenzile.

Singura bucurie a Zinei Haimana sunt cele zece capre din spatele curţii, dar tot ele i-au adus pacostea de a vopsi primăria din comună şi pe afară, şi pe dinăuntru, de a face curat la şcoala din sat, de a vopsi gardurile şi de a mătura străzile satului, timp de patru luni, câteva ore pe zi. „Brânza de la căpriţe o vindeam la Bucureşti, la un colţ de parc. Jumuleam şi nişte ştevie din grădină şi mă urcam în tren. M-au tot amendat poliţiştii comunitari până când m-au dus la divan, la Bucureşti, să mă judece. Şi judecătoarea a găsit de cuviinţă să fac muncă în folosul societăţii pentru toate amenzile alea", îşi varsă amarul femeia. Pedeapsa a fost însă pe măsura amenzii: în doi ani şi două luni a acumulat amenzi de 32.190 lei.

„Ăhăhăă, nici nu ştiu câte amenzi am luat! A fost mult până mi-a luat o dată buletinul. Şi ba un milion amendă, ba cinci, care se făcea zece dacă nu plăteai în 48 de ore. Cre' că am peste suta de procese-verbale, din 2006 până în 2008", spune doamna Haimana şi dă din mână a lehamite. A lucrat mulţi ani, în tinereţe, ca ajutor de urzitoreasă la o fabrică de textile şi ştie ce-i munca. Spune, în timp ce-şi îndreaptă spinarea sprijinindu-se în baston, că ruşine nu i-a fost să muncească în folosul satului, că doar n-a băgat mâna în buzunarul nimănui. Doar privirile rele aruncate de unii şi alţii ce i-au mai luat din avânt. „Au fost persoane care m-au ocăit, au fost care le-a părut bine. Da' mie de ce să-mi fie ruşine? Nici vorbă!"

Nici amenzi plătite, nici muncă

Oamenii ca Zina Haimana,