Premiera filmului a avut loc, pe 28 octombrie, în cel mai potrivit loc. Inaugurată în timpul domniei lui Gh. Gheorghiu-Dej, simbol al „victoriei definitive a socialismului“, Sala Palatului este un lieu de mémoire al comunismului românesc. Acolo au avut loc congresele PMR/PCR între 1960 şi 1989, acolo a început conflictul deschis dintre PCUS reprezentat de Nikita Hruşciov şi PC Chinez, a cărui delegaţie era condusă de Peng Chen (Pân Cijen), şeful organizaţiei de partid din Beijing, în timpul Congresului al III-lea al PMR, în iunie 1960, acolo s-a ţinut Congresul al IX-lea, devenit mit fondator al „epocii de aur“, acolo a proclamat el, în august 1965, schimbarea numelui ţării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, acolo a vorbit Ceauşescu în aprilie 1968 despre rolul lui Dej în asasinarea lui Pătrăşcanu, acolo l-a asemuit Dumitru Popescu, în 1969, pe Ceauşescu cu Pericle şi Lincoln, acolo l-a sfidat, în 1979, veteranul comunist Constantin Pârvulescu pe cel care se credea inamovibil şi infailibil, acolo aveau loc festivităţile cele mai strident-extravagante ale regimului.

Ca orice autentică operă de artă, filmul lui Ujică este o construcţie imaginară. Aşa şi-ar fi conceput Ceauşescu povestea ascensiunii, gloriei şi prăbuşirii sale. O naraţiune în care se intersectează vanităţi, himere, iluzii, conspiraţii şi trădări. Aşa şi-ar fi prezentat „Comandantul Suprem“ apologia pro vita sua, dacă ar fi apucat să vorbească, în decembrie 1989, nu în faţa unui pseudotribunal militar care decisese soarta acuzaţilor înainte de începerea procesului, ci în faţa pseudoparlamentului numit „Marea Adunare Naţională“. Rămâne ca noi, spectatorii acestui film răscolitor şi deliberat deconcertant, să discernem adevărul de minciuna propagandistică, de haloul mitologic creat cu perseverentă devoţiune şi maniacală fervoare de „maşina de fabricat fantasme“ a epoci