Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece trasee tematice, cârlig pentru atragerea turiștilor în peșterile, pensiunile și restaurantele zonei

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Turiștii străini, dar și cei români, pot descoperi farmecul județelor Bihor, Satu Mare și Hajdu-Bihar (Ungaria) „luând la picior" zece trasee gândite de către specialiști în geografia, istoria și cultura zonei. De trasee, dar și de identificarea și centralizarea a peste trei sute de locuri de cazare, s-a ocupat Centrul pentru Arii protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) și o asociație din Debrețin.

Zece trasee tematice inovatoare de descoperire a zonei Bihor, Hajdu-Bihar si Satu-Mare (Traseul hanurilor, Traseul meșteșugurilor, Traseul caselor rurale și al muzeelor, Traseul vinului, Traseul valorilor peisagistice, Traseul apelor, Traseul sănătății, Traseul personalităților, Traseul produselor tradiționale, Traseul peșterilor și al carstului), zece filme de scurt metraj care prezintă aceste rute, peste trei sute de spații de cazare și masa identificate și incluse într-o bază de date comună, disponibilă online, peste o sută de panouri de informare și direcționare către atracțiile turistice din cadrul rutelor tematice, un portal de promovare comună a zonei (www.thematic-routes.eu), 3.000 de DVD-uri multimedia de promovare, toate acestea sunt rezultatele proiectului CAPDD Bihor, de dezvoltare și şi promovare a posibilităţilor de turism ecologic (turism rural, ecoturism) în zona Câmpiei de Nord-Est şi a Munţilor Apuseni.

Cele mai tehnologii, pentru promovarea turismului tradițional

„Abordarea dezvoltării turistice în zona de graniță dintre România și Ungaria a ajuns la un grad de maturitate și interrelaționare care ne-a permis să realizăm o serie de rute tematice inovatoare și să folosim cele mai noi tehnologii pentru a furniza servicii de informare și promovare turistică la un nivel înalt, în sprijinul potențialilor turiști și a furnizorilor de servicii turistice", a spus Paul Iacobaș, președintele CAPDD Bihor. „Am promovat cu preponderență servicii de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 52 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 57 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 37 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 38 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°