* spune voluntarul Liana Jilavian, din Armenia
Continuând seria de interviuri cu voluntarii străini, stăm de vorbă cu Liana Jilavian. Curajoasă, aventuroasă, îşi respectă principiile, iar faptul că este profesoară îi permite să aibă o viziune diferită asupra acestei experienţe. Are 27 de ani, e din Armenia şi nu a stat prea mult pe gânduri până să accepte provocarea de a veni în România.
- Cum de eşti voluntară EVS în România?
- M-a sunat un prieten, spunându-mi că o altă fată a renunţat la proiect în ultimul moment şi că este în căutarea unui nou voluntar. Mi-am spus că dacă este un proiect serios, vreau să merg. Informarea şi publicitatea mă atrăgeau, aşa că am acceptat. În ceea ce priveşte destinaţia, nu am avut timp să mă gândesc la asta.
- Ce te-a uimit cel mai tare la venirea ta aici?
- E ciudat că oamenii nu sunt obişnuiţi să audă vorbindu-se engleză. Un alt lucru care m-a surprins a fost... un fel de muzică, manelele. Nu ştiam că există aşa ceva.
- Te aşteptai la ceva anume înainte să ajungi aici?
- Am ajuns aici vara. Eu iubesc vara. Nu mă aşteptam la nimic, deci nu am fost dezamăgită. Prima perioadă a fost foarte interesantă întrucât am cunoscut multe persoane şi am vizitat tot felul de locuri.
- Deşi nu ai fost dezamăgită, ce aspecte ţi-ar plăcea să schimbi?
- Mi-ar plăcea să văd oamenii mai punctuali. Dar cel puţin sunt capabili să-şi schimbe planurile pe loc. În plus, nu-mi place că tinerii spun în stânga şi-n dreapta că-şi urăsc ţara. Am încercat să-i conving puţin să-şi schimbe viziunea.
- Şi ai reuşit?
- Poate că doar vocile voluntarilor nu sunt suficiente, dar încercăm prin promovarea în şcoli şi licee. Poate că noi, fiind de vârstă apropiată cu tinerii români, reuşim să le atragem atenţia şi să-i facem să se mai gândească în cazul câtor
