Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România şi Siria vor coopera în domeniul protecţiei mediului

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

România şi Siria vor colabora în domeniul protecţiei mediului pe probleme legate de legislaţie, cercetare şi management, inclusiv în direcţia utilizării raţionale a resurselor de apă, în condiţiile în care ţara arabă este una aridă, cu relief predominant deşertic, informează NewsIn.

Cooperarea a fost parafată, miercuri, printr-un Memorandumul de Înţelegere semnat de ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, şi ministrul Economiei şi Comerţului din Republica Arabă Siriană, Lamia Assi. Evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia vizitei în România a preşedintelelui sirian Bashar al-Assad.

"Memorandumul are ca scop întărirea relaţiei dintre cele două ţări prin dezvoltarea şi susţinerea cooperării juridice, instituţionale şi tehnice în domeniul protecţiei mediului, pentru beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Cele două state vor dezvolta şi promova cooperarea bilaterală în domeniul conservării şi protecţiei mediului prin schimbul de experţi, informaţii şi studii, inclusiv prin transfer de know-how şi tehnologie", a subliniat Borbély.

Cooperarea bilaterală se va axa în special pe aspecte privind legislaţia şi politicile de mediu, susţinerea programelor de cercetare cu privire la activităţile şi tehnologiile ecologice, managementul deşeurilor solide, poluarea industrială, dar şi tehnologia de tratare a apei uzate, precizează reprezentanţii Ministerului Mediului.

De asemenea, România şi Siria vor colabora în probleme privind poluarea marină, managementul resurselor costiere şi utilizarea raţională a resurselor naturale. Important va fi şi schimbul de informaţii în aspecte privind combaterea deşertificării, a schimbărilor climatice şi protecţia biodiversităţii dar şi managementul ariilor naturale protejate.

Cele două ţări vor coopera, totodată, şi pentru creşterea conştientizării publice cu privire la protecţia mediului, prin includerea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 29 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Alina Gorghiu: Parlamentul a adoptat proiectul privind înfiinţarea centrelor regionale de dezintoxicare

Mediafax acum 28 minute
Parlamentul a adoptat miercuri, când este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, proiectul care prevede înfiinţarea unor centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor în cele opt re

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii acvaculturii / Actul normativ merge la promulgare

News.ro acum o ora
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul legii acvaculturii. Propunerea legislativă stabileşte cadrului legal privitor la activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, în scopul asigurării competitivităţii

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°