UDMR ameninţă cu retragerea din Senat dacă nu se clarifică situaţia de la Liceul nr. 33 din Bucureşti, unde se pretinde ca procesul de învăţământ să se desfăşoare exclusiv în limba maghiară. “Dacă în trei zile Guvernul nu ia măsuri corespunzătoare pentru rezolvarea situaţiei, grupul senatorial al UDMR va analiza oportunitatea participării în continuare la lucrările Senatului” – afirma senatorul Demeny.
Nu, nu este nici o greşeală. Doar că asta se întâmpla fix pe 9 noiembrie, dar în 1990 – adică cu 20 de ani în urmă. În rest, pare tras la indigo: partidul etnic are întotdeauna revendicări pentru a căror obţinere ameninţă cu retragerea sau neparticiparea.
Dacă în urmă cu două decenii UDMR era doar un partid cu ponderea devenită ulterior tradiţională, ce nu juca vreun rol practic pe scena dominată de blocul FSN-ist, astăzi lucrurile arată cu totul altfel. Acelaşi procentaj, ca cel din 1990, îi asigură o poziţie privilegiată prin faptul că el conferă unuia dintre partidele care s-au bătut pentru a ajunge la putere, diferenţa necesară. Mult-puţin, dar fără suportul parlamentar al maghiarilor, PDL ar trebui să facă pasul înapoi, şi să lase pe alţii să se sacrifice pentru ţară. Evident, în 20 de ani, şi pretenţiile UDMR-ului au evoluat corespunzător. Nu mai este vorba de predarea în limba maghiară la un liceu frecventat de elevi maghiari, ci de modificarea întregii programe didactice, care să dea posibilitatea etnicilor să nu se mai complice cu învăţarea limbii române. Dar mai ales, este vorba de punerea piciorului în uşa care va deschide calea spre autonomia pe criterii entice, cea atât de dragă – din motive lesne de înţeles – reprezentanţilor acestui partid. Ca să-şi atingă acest obiectiv, maghiarii par capabili de orice sacrificiu, inclusiv retragerea de la guvernare şi de la beneficiile acesteia. Sacrificiu cu atât mai mare, cu cât din 1997 şi până astăzi UD
