Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheţea, ARB: ''Ordonanţa creditelor ar trebui să îi protejeze pe cei care şi-au luat aragaz, nu casă de 300.000 de euro''

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor vor să încheie astăzi discuţiile privind Ordonanţa creditelor, astfel încât proiectul de lege să ajungă rapid în plen. Sursa: Shutterstock

1 /.

Pe ordinea de zi a Comisiei se află doar Ordonanţa 50/2010 privind creditele pentru populaţie. Până acum, au fost depuse 140 de amendamente. După ce au calculat cât timp le-ar lua discutarea tuturor amendamentelor depuse, deputaţii s-au gândit că ar avea nevoie de aproape o zi, astfel că s-au decis să acorde câte un minut pentru discutarea fiecărui amendament.

Preşedintele Comisiei, Viorel Ştefan (PSD), a declarat, în cadrul discuţiilor, că Ordonanţa ar trebui să se aplice doar creditelor de până la 300.000 de euro.

Eugen Nicolăescu (PNL) nu a fost de acord cu propunerea colegului său, precizând că ordonanţa ar trebui să se aplice tuturor creditelor.

Prezent la dezbateri, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a afirmat că limita de 300.000 de euro este prea mare.

''Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să îi protejăm pe cei care au luat credite, dar ar trebui protejaţi cei care şi-au luat un aragaz, nu cei care şi-au luat casă de 300.000 de euro'', a declarat Radu Graţian Gheţea.

Alţi deputaţi au mai susţinut că această lege ar deveni discriminatorie dacă s-ar impune limita de 300.000 de euro, astfel că propunerea a fost respinsă. În schimb, a fost aprobată propunerea ca legea să se aplice tuturor creditelor, inclusiv a celor ipotecare, indiferent de valoarea lor.

''Vă mulţumesc în numele doamnei Elena Udrea, care are credite de milioane'', le-a spus Viorel Ştefan colegilor săi, după vot.

Creditu-i ca untu'

Ulterior, a fost eliminat şi amendamentul care prevedea ca în reclamele la credite să fie prezentate şi cifrele legate de costul cre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 31 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 57 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 31 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 24 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 31 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°