Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berea, unul dintre factorii care au stimulat dezvoltarea civilizaţiei umane

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Arheologii canadieni au ajuns la concluzia că berea a fost unul dintre factorii care au stimulat dezvoltarea civilizaţiei umane în epoca de piatră, potrivit unui studiu publicat în Live Science şi citat de Mediafax.

În opinia autorilor acestui studiu, fermierii din epoca de piatră cultivau cereale nu atât pentru a-şi asigura hrana zilnică, cât pentru a se binedispune, transformând grăunţele în bere.

Dovezile care atestă faptul că oamenii acelor vremuri depuneau eforturi considerabile pentru a obţine acele grăunţe şi faptul că petrecerile reprezentau evenimente majore pentru comunităţile umane din epoca de piatră vin în sprijinul teoriei potrivit căreia grăunţele de cererale erau adeseori transformate în bere, a explicat arheologul Brian Hayden de la Simon Fraser University din Canada, autorul studiului.

"Berea este un element sacru în cele mai multe dintre societăţile tradiţionale", a declarat Brian Hayden.

Agricultura primitivă a apărut în neolitic, în urmă cu aproximativ 11.500 de ani. Grupurile de oameni, în trecut nomade, s-au stabilit în anumite locuri şi au intrat în contact mult mai des unele cu altele, punând astfel bazele unor relaţii sociale mult mai complexe.

Oamenii din neolitic care trăiau într-o regiune din Asia de Sud-Vest denumită Levant, proveneau din cultura Natufi, alcătuind primele comunităţi umane cultivatoare de cereale, care au evoluat ulterior către o formă de viaţă sedentară. Cea mai evidentă explicaţie este aceea că oamenii preistorici cultivau cerealele pentru a le mânca.

Dovezile arheologice sugerează faptul că, până în neolitic, cerealele precum orzul şi orezul reprezentau doar un element minor în dieta zilnică, cel mai probabil pentru că aceste culturi necesitau un volum mare de muncă şi un număr mare de operaţiuni pentru a obţine produsul finit - seceriş, vânturat, decorticat şi măcinat -, iar aceste e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, victorie entuziasmantă în primul meci de la Euro 2024 (foto)

Press Alert acum 18 minute
< figure id="attachment_528119" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Cornel Biholari Naționala de fotbal a României a început excelent Campionatul European din Germania și s-a impus cu scorul de 3-0 în fața Ucrainei, în primul

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum o ora
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°