O decizie a Curţii Constituţionale elimină obligaţia angajatorilor de a le plăti cinci zile libere pe lună liderilor sindicali. Aceştia acuză "torpilarea mişcării sindicale din România". Sursa: THEODOR PANĂ
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pe 12 octombrie, că prevederea din Legea sindicatelor potrivit căreia salariaţii care sunt membri în conducerea organizaţiilor sindicale pot lipsi de la muncă între trei şi cinci zile lunar, pe banii angajatorului, este neconstituţională.
Motivul: dreptul de proprietate al angajatorului este încălcat, şi acesta suferă o "pierdere patrimonială", pentru că îi plăteşte un salariu liderului sindical pentru zile în care el nu produce.
Decizia vine după ce Curtea a fost sesizată de magistraţii Tribunalului Galaţi, la cererea reprezentanţilor companiei ArcelorMittal SA, într-un proces cu Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor, care a cerut companiei reducerea cu cinci zile a programului de lucru pentru nu mai puţin de 34 de angajaţi aleşi ca membri în conducerea sindicatului.
Sindicate: "Decizia e politică"
Liderii sindicali se arată uimiţi de decizia luată de CCR, în ciuda opiniei contrare transmise de Avocatul Poporului, şi o consideră "doar o hotărâre politică, menită să slăbească puterea sindicală".
"Mă uimeşte decizia CCR, care face politică pentru a nu ştiu câta oară. E o eroare, dacă nu chiar un atac la libertatea sindicală. Ea va duce la o radicalizare a mişcării sindicale şi este dată doar de dragul de a torpila activitatea sindicală", e de părere Ovidiu Jurca, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
Acesta consideră că România face notă discordantă cu celelalte state europene prin această decizie, care este "definitivă şi general obligatorie". "În Polonia, de exemplu, la 800 de membri de sindicat există un post degrev