Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnaţii la moarte din SUA, eutanasiaţi ca animalele

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Lipsa acută de tiopental de sodiu, substanţa care intră în compoziţia injecţiilor letale folosite la execuţiile din Statele Unite, îi obligă pe americani să găsească alternative. De exemplu, pentobarbitalul folosit de medicii veterinari pentru eutansierea animalelor.

Singurul laborator din SUA care fabrica medicamentul a suspendat producţia de tiopental de sodiu şi nu sunt şanse să o reia până anul viitor.

Autorităţile din statul Oklahoma se pregătesc să apere în faţa tribunalului, săptămâna viitoare, folosirea unui produs alternativ, pentobarbital utilizat pentru eutansierea animalelor, scrie Wall Street Journal.

Oficialii speră să folosească substanţa ca să-l execute pe 16 decembrie pe condamnatul la moarte John David Duty. El a primit pedeapsa capitală după ce şi-a ucis colegul de celulă în 2001.

Supuşi la tortură

Avocaţii săi au făcut însă recurs. "Medicamentul nu a fost testat, are potenţial periculos şi condamnatul ar putea să fie supus unei torturi". De cealaltă parte, autorităţile din Oklahoma susţin că substanţa este la fel ca tiopentalul de sodiu.

La începutul lunii, autorităţile din Arizona şi California au anunţat că au reuşit să facă rost de tiopental de sodiu.

Injecţia letală care l-a ucis pe 27 octombrie pe Jeffrey Landrigan conţinea tiopental de sodiu provenit din Marea Britanie. Bărbatul fusese condamnat la moarte pentru o crimă comisă în 1989.

Există însă unele semne de întrebare. Deşi presa britanică a confirmat, reprezentanţii Archimedes Pharma, singurul laborator farmaceutic care produce substaţa au dezminţit informaţia.

Până una alta, ministrul britanic al Comerţului, Vincent Cable, a interzis exporturile de tiopental de sodiu, utilizat legal ca anestezic.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 18 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 44 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°