Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacăul adăpostește sute de kilograme de muniție neexplodată de pe timpul războiului

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Pirotehniştii au detonat la Poligonul „Lunca Siretului“ din Săuceşti o tonă de proiectile din timpul războiului. Anul acesta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a organizat trei misiuni de distrugere de bombe, grenade sau cartuşe adunate de pe raza întregului judeţ.

Teritoriul judeţului Bacău adăposteşte tone de muniţie rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Periodic, pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene“ (ISU) distrug proiectilele periculoase.

Cea mai recentă acţiune a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a distruge o tonă de proiectile explozive cu calibru de 152 de milimetri descoperite în curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din satul Hârja, comuna Oituz.

Detonări controlate

Distrugerea acestora a avut loc la Poligonul „Lunca Siretului“ din comuna Săuceşti. „Proiectilelor explozive li s-au adăugat cartuşe defensive şi o grenadă. Muniţia a fost adunată din luna septembrie până în prezent“, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Bacău.

De la începutul anului, au mai avut loc două astfel de acţiuni. „Pe 7 aprilie am distrus două bombe, două grenade defensive şi 25 de proiectile explozive, dar şi un cartuş. Iar în septembrie, 205 cartuşe, 20 de grenade, 27 de mine antipersonal, patru bombe, trei proiectile perforante şi 27 de proiectile explozive“, a explicat Andrei Grecu.

Pirotehniştii se supun în fiecare moment la mari riscuri. „Niciodată nu ştim peste ce dăm. Anul trecut, la Mănăstirea «Ştefan cel Mare» din Slănic Moldova am găsit un proiectil de 38 kilograme. Din cauza zăpezii, nu aveam cum să ajungem cu maşina si l-am cărat 3 kilometri pe o targă. Nu a fost uşor“, a spus Liviu Potop, subofiţer la Protecţia Civilă.

Sutele de kilograme de muniţie de anul acesta au fost descoperite

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut

News.ro acum 13 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. (Vom reveni) ”!Ha

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum 33 minute
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 59 minute
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Avertizări meteo pentru ploi abundente, vijelii și ninsori. Meteorologii au actualizat prognoza pentru week-end

HotNews acum o ora
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septe

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Armata israeliană continuă să bombardeze intens suburbiile din sudului Beirutului. Lider Hezbollah, vizat de lovituri

HotNews acum 4 ore
Israelul continua atacurile sâmbătă dimineaţa asupra suburbiilor din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasr

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum 2 ore
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°