Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nutriţionist american susţine că a slăbit 12 kilograme, în două luni, mâncând doar fast-food

Publicat in Gandul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

După un documentar care a zguduit industria junk-foodului, Super Size Me, un medic american propune o demonstraţie "academică" din care nu lipsesc gogoşile, chipsurile şi hamburgerii

Un medic nutriţionist, Mark Haub, susţine că a reuşit să slăbească 12 kilograme în 60 de zile cu un regim bazat exclusiv pe preparate de tip fast-food. Gogoşile, batoanele de ciocolată, chips-urile şi hamburgerii, primele alimente interzise de orice nutriţionist atunci când te afli la dietă, i-au devenit americanului aliat în lupta cu kilogramele. Performanţa acestuia a fost remarcată de către aolnews.com şi CNN.com.

Haub susţine că înainte de a încerca regimul fast food a testat şi diete sănătoase, dar rezultatele au întârziat să apară. "Singura regulă a acestui regim este să mănânci cu moderaţie. Eu consum zilnic în jur de 1.800 de kilocalorii provenite din alimente de tip fast-food", spune americanul din Kansas. Pentru că un nivel crescut de colesterol în organism şi al tensiunii sunt principalele efecte secundare ale unui astfel de regim extrem, profesorul Haub spune că îşi monitorizează zilnic indicele de masă corporală, tensiunea arterială, precum şi nivelul colesterolului şi al glucozei din sânge.

Limita calorică - cheia succesului

"Acesta este doar un experiment, pentru a demonstra că şi fast-food te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus. Nu contează cât mănânci şi ce mănânci, important e să ai o limită de kilocalorii şi să nu mănânci mai puţin decât eşti dispus să arzi. Pentru ca regimul să dea rezultate, o persoană sedentară trebuie să mănânce mai puţine kilocalorii decât una activă, iar rezultatele vor fi aceleaşi", susţine dr. Haub. El spune că după acest experiment nu va scrie o carte despre cum a reuşit să slăbească, dar regimul este o "demonstraţie academică", ce are rolul de a schimba mentalitatea oamenilor despre mâncarea de tip fast-food.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 22 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum o ora
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°