Am uitat aproape cu totul demonstratiile de anul trecut de la Copenhaga. Imagini altfel remarcabile: Ecologisti adunati din toata lumea, degerati, marsaluind prin viscol „impotriva incalzirii globale”. Mai tine minte cineva cum eram amenintati ca daca in sase luni nu facem cutare si cutare, gata, s-a terminat - planeta o ia ireversibil pe calea dezastrului? Au trecut sase luni, s-a dus si sezonul estival si iata, vine vremea colindelor. Cine are timp sa se mai gandeasca la profetiile „stiintifice” emise acum un an in numele „luptei pentru salvarea planetei”?! Dar acum doi? Dar acum cinci?
Succesul alarmismului – practica de a speria lumea cu predictii catastrofale pentru a obtine foloase politice si economice - se bazeaza exact pe acest fapt. Este putin probabil ca oamenii sa stea sa verifice toate afirmatiile facute zilnic, cu febrilitate, despre varii efecte ale omului asupra naturii, mai ales cand afirmatiile se revendica de la autoritatea „expertizei stiintifice”. Nu mai vorbim de faptul ca efectele si relatiile cauzale la care se refera sunt, de multe ori, de asa natura ca nici Dumnezeu, in rabdarea Sa infinita, nu le-ar putea da de cap si cuantifica.
De unde resursele si timpul sa verifici toata avalansa (deliberata) de „factoizi” alarmisti, lansati pe banda rulanta!? Cand un grup de cercetatori vine si spune ca dupa 5 ani si 50 de milioane de dolari bagati intr-o expeditie la Polul Nord, poate prezice ca pana in 2025, daca nu facem nu stiu ce la ONU, populatiei de bursuci polari ii vor cadea 33% din pene, ce poti face? Sa faci si tu o expeditie de 50 de milioane ca sa masori calvitia bursucului in cauza?
Celebrul scandal „Climategate” care a devoalat frauda si abuzul din culisele cercetarilor privind incalzirea globala, a facut ca publicul sa devina mai circumspect. Azi ideea de predictie stiintifica, validat
