Problema cu noi, românii, pare să fie aceea că stăm foarte prost la capitolul practică. Pentru că în teorie stăm de-a dreptul excepţional şi când e vorba de restructurare cu tăiere de costuri şi când e vorba de investiţii aducătoare de creştere economică (că nu degeaba avem 46000 de proiecte). De când am început să ne dăm seama că ceea ce se petrecea pe mapamond avea să ne afecteze şi pe noi, am avut ocazia să văd o sumedenie de dezbateri în care criza şi cauzele ei au fost tocate până la milimetru. Aşa că am înţeles-o deplin. De partea cealaltă au fost identificate şi o grămadă de planuri de bătaie pentru a ieşi cu capul sus din această nefericită întâmplare planetară. Şi, aşa cum ne şade nouă bine aceste scenarii erau şi-ncă sunt sublime având majoritatea caracteristica comună că erau şi încă sunt totalmente lipsite de resursa financiară. De pildă, cel mai mult ne place nouă atunci când vorbim de soluţii de relansare economică să vorbim de infrastructură şi de investiţii în infrastructură. Atât de mult am vorbit despre infrastructură încât atunci când vine vorba de ea, imediat trântim un proiect de autostradă şi parcă o şi vedem cu ochii minţii, ca Sorin Oprescu pe aia suspendată. Şi acordul cu FMI şi restul finanţatorilor externi a fost mai tot timpul un soi de lasă-mă să te las! Vreme de peste 1 an şi jumătate s-a vorbit enorm şi monstruos despre restructurare şi disponibilizări şi, evident, nu s-a făcut NIMIC. Când nimicul n-a mai fost de ajuns, s-au făcut tăierile de salariu şi majorarea TVA. Ambele au fost măsuri de ultim moment şi n-au avut nimic de-a face cu nenumăratele teorii dezvoltate şi ultradezbătute de relansare economică. Au fost nişte măsuri grosolane şi-atât, şi exact aceiaşi fini teoreticieni ai relansării care propovăduiau că NU va fi nevoie de tăieri de salarii că NU vor fi probleme cu plata pensiilor, teoretizează acum cu acelaşi aplomb şi