Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldatul japonez de la Mangalia

Publicat in Romania Libera, joi 11 noiembrie 2010 ·

Profund ataşaţi fabulei comestibile, cu trimitere la conservanţii depistaţi în caşcavalul recuperat din ciocul corbului moralist, politicienii din Mangalia se joacă de-a şoarecele şi pisica. Locul preferat - Consiliul Local. În mod normal, aici, aleşii mangalioţilor, indiferent de culoarea lor politică, ar trebui să-şi pună mintea la contribuţie pentru binele oraşului. Dar, din păcate, dumnealor o ţin tot într-o caterincă! Deviza de bază sună cât se poate de mobilizator pentru cei puşi pe harţă: „Nici o zi fără scandal/În Consiliul Local/ Sau la tribunal". Pe acest fundal sonor, în care se fac numeroase trimiteri la morală şi „prinţipii", a crescut vertiginos rolul educativ al bastonului în societatea noastră multilateral dezvoltată, pentru că păruiala ţine oarecum de finalul tragic al epocii de piatră.

Fără contribuţia inestimabilă a două personaje importante, primarul Tusac şi deputatul Iorguş, toată zarva din C.L. s-ar cantona în tiparele unui simplu caft politic. În condiţiile date însă, e ceva mai mult, gâlceava dintre cei doi având un motto: „Cine spune ăla este". Las la latitudinea dumneavoastră rima. Tusac şi Iorguş sunt în situaţia soldatului japonez, care, fiind uitat în tranşee, habar nu avea că războiul s-a încheiat! Drept care, trăgea şi după muşte! Cazul celor doi. Fostul şi actualul primar al Mangaliei se bumbăcesc reciproc, până la atingerea punctului de fierbere al tărâţei, ca şi cum s-ar afla, în continuare, în plină campanie electorală!

Ba, dimpotrivă, pot spune că, urmând traseul dramatic al soldatului japonez, Tusac şi Iorguş se cotonogesc reciproc mai abitir decât la alegeri! Ultima polemică iscată a avut ca principale teme trecutul de „bostănar" al domnului deputat şi pasiunea primarului pentru filmele cu însemnele pronosportiştilor care mizează pe un meci nul - ( XX)L. Rămaşi în tranşeele campaniei electorale trecute, cei doi ja

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum 36 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum o ora
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 3 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 2 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 2 ore
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum o ora
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum 50 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ciucă, întrebat ce se întâmplă cu data alegerilor prezidenţiale: Ce trebuie / Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că data alegerilor prezidenţiale va fi stabilită în funcţie de ceea ce vor românii. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii preferă ca scrutinul să aibă

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum 2 ore
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

33°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°