Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta pentru Sanatoriul Techirghiol PSD-ul vrea om în cârca UNPR-ului

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 noiembrie 2010 ·

Ieri a fost ultima zi pentru depunerea candidaturilor celor care doresc să devină managerii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.

Patru persoane s-au arătat interesate să preia managementul instituţiei sanitare. Firesc, directorul interimar, Vasilică Rusu, se află pe lista candidaţilor, alături de Indiran Logofătu, Semat Fenin şi Adie Grigore. Şi, după cum se ştie, din punct de vedere politic vorbind, postul aparţine UNPR-ului care, odată ajuns la guvernare a primit o bucăţică din instituţiile din teritoriu. Printre acestea, la Constanţa, şi SBRT. Aşa că, după Indiran Logofătu, sprijinită la vremea accederii sale pe post de PDL, a venit vremea lui Rusu să conducă Sanatoriul. Ciudat este însă faptul că şi PSD-ul şi-a trimis un reprezentant la concurs, în ciuda faptului că este cunoscut modul în care se numesc oamenii pe posturile de conducere: pe criterii politice. Aşadar, cine s-ar aştepta să nu câştige UNPR-istul? Dar, cu toate acestea, PSD-ul a trimis-o în bătălie pe fosta consilieră locală de Techirghiol, Semat Fenin. Oare intenţionează social-democraţii să pună mâna pe un post ce a aparţinut iniţial pedeliştilor şi, mai apoi, UNPR-iştilor? Asta, în condiţiile în care oricine ştie că la SBRT fondurile publice nu au lipsit şi, din acest motiv, este văzut ca o... vacă bună de muls. Oare nu mai vor PSD-iştii să ţină cont de ordinea politică impusă de "supremaţia" partidului aflat la guvernare şi vor să sufle de sub nasul alianţei PDL-UNPR un post foarte important?

Cu cine ţine PDL?!

Asta, în contextul în care fosta candidată a PDL, Indiran Logofătu, şi-a depus acum dosarul fără susţinere politică ci, aşa cum spune, fiind susţinută de "peste 400 de angajaţi ai Sanatoriului", iar Adie Grigore este fiica şefului organizaţiei PDL Techirghiol, Florea Constandin, însă nu are aprobarea PDL pentru a reprezenta partidul în conc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 57 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°