La evenimentul de anul acesta de la Istanbul au participat şi 17 avocaţi români
Elena Bustea: Cele trei teme principale s-au desfăşurat în paralel cu lucrările pe secţiuni şi grupuri de lucru
Benichou: Lecţia pe care au învăţat-o avocaţii este că adevărata lor plus-valoare constă în codul deontologic
În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie a acestui an a avut loc la Istanbul cel de-al 54-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Avocaţilor (UIA), eveniment desfăşurat pe parcursul a patru zile, dintre care trei zile au fost dedicate prezentărilor de lucrări şi dezbaterilor. Potrivit avocatului Elena Bustea, prezentă la eveniment, ca în fiecare an, temele principale ale Congresului s-au desfăşurat în paralel cu lucrările pe secţiuni/comisii şi grupuri de lucru. La Congresul de la Istanbul au participat, alături de specialişti de renume ai vieţii juridice din alte ţări, şi 17 avocaţi români, 12 dintre aceştia fiind membri ai Baroului Bucureşti, potrivit informaţiilor furnizate Curierului Naţional de avocatul Elena Bustea, preşedintele Comitetului român din cadrul UIA. Pe lista oratorilor români la Congresul Uniunii din acest an s-au regăsit, alături de av. dr. Elena Bustea, avocatul Cristiana-Irinel Stoica, precum şi avocatul Cristina Cojocaru, din cadrul Baroului Bucureşti.
"Pieţele: O revenire la respectarea normelor de reglementare şi control?''
Anul acesta, Congresul UIA a propus trei teme principale, structurate pe subteme. "Pieţele: O revenire la respectarea normelor de reglementare şi control?''a fost prima temă din cadrul Congresului, aceasta fiind structurată în două sub-teme. "Tema I şi-a propus să dezbată efectele actualei crize mondiale şi modalitatea în care statele lumii au înţeles să reducă aceste efecte - exemplu: experienţa Statelor Unite, Chinei, Indiei, Braziliei şi Turciei, în perioada celor doi ani de l