După o vară „fierbinte" marcată de cea mai accentuată stare de pesimism din ultimii 10 ani, lunile de toamnă ale acestui an aduc un uşor reviriment în ceea ce priveşte indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK. Numărul neîncrezătorilor în starea generală economică continuă să fie însă mare, iar perspectivele destul de sumbre.
Dacă în iulie, cea mai "neagră" lună a anului din punct de vedere al încrederii în situaţia financiară a familiei lor, aproape trei sferturi dintre români considerau că aceasta este mai rea decât cu 12 luni în urmă, în primele două luni de toamnă au apărut semnele unei uşoare îmbunătăţiri - numai aproximativ 7 din 10 dintre cei chestionaţi manifestă acelaşi sentiment negativ.
Mai mult, în privinţa perspectivelor financiare, puţin peste jumătate dintre români spun că se aşteaptă la o înrăutăţire. Şi la acest capitol se remarcă o tendinţă pozitivă faţă de lunile iunie şi iulie când pesimismul românilor se afla la cote maxime, aproape două treimi declarând la acel moment că văd o înăsprire a acestei situaţii în următorul an. Numai 9% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 33% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent.
88% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru următorul an sunt ceva mai mari, o treime dintre ei declarându-se optimişti. Mai mult de jumătate dintre români (56%) spun că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile curente, în vreme ce aproape un sfert spun că au datorii. De atlfel, procentul datornicilor este cel mai mare din ultimii 7 ani.
În directă legătură cu situaţia financiară este şi încrederea în stabilitatea locului de muncă. În medie, în septembrie şi octombrie, 83% anticipează o creştere a şomajului şi numai 5% sunt optimişt