Filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Ceauşescu, mi-a stîrnit diverse tipuri de reacţii: ba mi s-a părut că personajul central iese „prea bine“, prea isteţ, ba prea uman ori prea comic; ba prea naiv, ba prea victimă a dezinformărilor celorlalţi. Mi s-a mai părut că, în ceea ce priveşte ultima perioadă, cea mai „feroce“, de sfîrşit al anilor ’80, nu sînt redate destule amănunte în mod real horror.

Şi totuşi, una peste alta, am considerat filmul un demers important şi reuşit: în sfîrşit, cineva a avut curajul să arate epoca aceea de „tristă amintire“, subiect, pînă atunci, doar al mitologiilor şi speculaţiilor. Faptul că cineva a adunat, indiferent în ce viziune, toate acele materiale de arhivă, mi se pare, în primul rînd, extraordinar şi foarte necesar.

DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu În al doilea rînd, selecţia lui Andrei Ujică, mai ales dacă o interpretăm prin prisma pe care titlul filmului o anunţă răspicat, şi anume cea a lui Ceauşescu (personajul...) însuşi, este cît de poate de riguroasă. Avînd, în plus, şi meritul de a aduce în faţa publicului neavizat imagini inedite, precum cele din vizitele lui Ceauşescu în străinătate sau din viaţa lui privată.

Acestea din urmă, în mod special, ar putea avea darul să „îmblînzească“ spectatorul trăitor măcar o parte a vieţii sale sub Ceauşescu: pe firul logicii „uite că era şi el om, săracu’...“. Mai ales că, dacă în epoca de atunci, de penurie şi izolare, distracţiile lui păreau dezmăţuri, astăzi, cînd ne raportăm la alt grad de opulenţă, acestea nu mai par mare lucru. Ci, mai curînd, stîngace şi lipsite de imaginaţie (cu excepţia vînătorii, care rămîne strict criminală).

Cu toate acestea, pentru mine, copil trăitor în epoca aceea într-o familie care nu era deloc de acord cu ea, şi nu se sfia să mi-o spună, Ceauşescu ră