Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratatul de extradare intre Romania si Siria a fost semnat. Omar Hayssam e intr-un penitenciar din Siria si are de ispasit o pedeapsa de "citiva ani"

Publicat in HotNews, joi 11 noiembrie 2010 ·

Tratatul de extradare intre Romania si Siria a fost semnat miercuri seara, a anuntat presedintele Traian Basescu, citat de Agerpres. "Tratatul s-a semnat intre concert si dineu", a declarat joi seful statului, dupa un dejun avut la un restaurant din Capitala cu presedintele Siriei, Bashar al-Assad.

UPDATE: Omar Hayssam se afla intr-o inchisoare din Siria, iar extradarea va avea loc dupa ce acesta isi va ispasi pedeapsa, a declarat presedintele sirian pentru Adevarul.

Administratia Prezidentiala a precizat, tot joi, intr-un comunicat de presa, ca, in urma finalizarii discutiilor la nivel tehnic, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, ministrul roman al Justitiei, Catalin Predoiu, si ministrul de Externe al Republicii Arabe Siriene, Walid Al-Moalem, au semnat Tratatul intre Romania si Republica Araba Siriana privind extradarea.

"Cele doua parti continua discutiile in vederea semnarii si a altor documente importante pentru dezvoltarea relatiilor economice bilaterale, in domenii precum infrastructura, turismul, aviatia civila, transport maritim, servicii medicale de urgenta", precizeaza presedintia.

Tratatul de extradare si Omar Hayssam

In cadrul vizitei pe care presedintele Traian Basescu a efectuat-o la Damasc, in octombrie 2008, unul dintre subiectele abordate cu omologul sau sirian Bashar Al-Assad a fost si cel referitor la omul de afaceri Omar Hayssam, condamnat, in iunie 2007, la Bucuresti, pentru terorism in dosarul rapirii ziaristilor romani in Irak.

In noiembrie 2009, presedintele Traian Basescu declara ca in Siria a abordat si problema inceperii negocierilor pentru modificarea acordului de extradare dintre Romania si Siria, in asa fel incat Omar Hayssam sa poata fi extradat in Romania.

In ianuarie 2010, televiziunile de stiri relatau faptul ca Omar Hayssam ar putea fi adus in tara, dupa ce Ro

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 6 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 8 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 12 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 6 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 9 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 9 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

21°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°