Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac sinucigaş împotriva NATO, la Kabul

Publicat in Romania Libera, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Un militar afgan a fost rănit uşor, vineri, în cadrul unui atac sinucigaş cu maşină-capcană ce a vizat o coloană a NATO în vestul Kabulului, relatează Mediafax.

"Un kamikaze care conducea o maşină s-a apropiat de un convoi al forţelor străine către ora 14.00 (11.30 ora României), în apropierea unei baze a armatei afgane din vestul Kabulului", a declarat şeful poliţiei din capitala afgană, Mohammad Ayub Salangi.

"Din fericire, aceasta a explodat înainte de a atinge convoiul. Un soldat afgan a fost uşor rănit, iar militarii din cadrul coaliţiei nu au fost răniţi", a adăugat Salangi, subliniind că o echipă de anchetatori se află la locul incidentului.

Atacul a fost confirmat de forţa internaţională a NATO în Afganistan (ISAF), care a declarat că nu ştie dacă există victime.

Acesta a avut loc pe drumul Darul-Aman, în vestul Kabulului, în apropiere de Camp Julian, una dintre principalele tabere ale NATO, a precizat un purtător de cuvânt al ISAF.

"Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o maşină-capcană", a adăugat el, fără să poată preciza care a fost ţinta acesteia.

La 18 mai, un atentat de acelaşi tip împotriva NATO a avut loc pe acelaşi drum şi a provocat moartea a 18 persoane, dintre care cinci militari americani şi unul canadian, acesta fiind atacul cel mai sângeros din capitala afgană din februarie 2009.

Un număr de 633 de militari străini au fost ucişi în cadrul operaţiunilor militare din Afgansitan de la începutul anului, respectiv aproape doi pe zi, potrivit site-ului de Internet independent icasualties.org.

Anul 2010 este de departe cel mai sângeros pentru militarii străini de la invadarea ţării, în 2001. Anul 2009 stabilise deja un record, cu 521 de morţi, potrivit icasualties.org. Aceste decese contribuie la creşterea impopularităţii în Occident a acestei intervenţii militare.

Aproximativ 150.000 de mil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 6 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 42 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 58 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°