Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazea: România este dependentă de capital străin

Publicat in Jurnalul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

România depinde "în mod crucial” de atragerea de capitaluri străine fără de care nu se poate dezvolta deoarece nivelul de economisire intern este foarte redus, iar ţara este săracă. Atu-ul de stat membru UE s-a pierdut pentru că Europa este astăzi o zonă " din care capitalurile mai degrabă pleacă decât vin”, a declarat economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

"Dacă o ţară are deficit de lichidităţii şi probleme cu activele financiare, este evident că dezvoltarea, creşterea economică, depinde în mod crucial de atragerea de capital din străinătate. (...) Toată zbaterea asta şi tot acest efort în a reîmpărţi tortul intern, cu ieşiri în stradă, cu lupte etc, este o zbatere pentru un tort intern mic. Lupta şi eforturile noastre ar trebui să fie despre cum să facem tortul mai mare, nu despre cine apucă o bucată mai mare din tortuleţ", a spus Lazea, la seminarul EU- Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB. Lazea a precizat că vorbeşte în nume propriu, nu în numele BNR. El a mai adăugat că România nu este în competiţie pentru atragerea banilor i numai cu ţările din regiune, ci cu 192 de state ale lumii, iar intrarea în UE nu mai reprezintă un avantaj.

"Capitalul existent astăzi în lume este atras de orice altă parte decât de UE. Uniunea Europeană şi-a pierdut atractivitatea din punct vedere al atragerii de capitaluri. ", a opinat Lazea. Pe de altă parte, acesta a recunoscut că dacă România nu ar fi intrat în UE, situaţia ar fi arătat mult mai rău.

Băncile au fost netransparente

Băncile din România au fost total netransparente şi au profitat cât au putut, consideră economistul şef al BNR, Valentin Lazea. Totuşi, nu le putem pedepsi şi " da un bobârnac" pentru că putem declanşa o criză bancară cu consecinţe extrem de grave, a adăugat Lazea. El a precizat că face aceste afirmaţii în nume propriu. Adâncimea pieţei financiare e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 32 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°