Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internationala - Nori negri financiari, deasupra Irlandei

Publicat in Ziare.com, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Irlanda a avertizat comunitatea internationala joi cu privire la pericolul prezentat de cresterea costurilor la care se poate finanta pe pietele financiare iar Uniunea Europeana a luat act de acest avertisment, declarandu-se pregatita sa actioneze daca situatia se va inrautati.

Oficialii europeni monitorizeaza indeaproape miscarile financiare ale Irlandei insa au negat pentru a doua oara faptul ca Dublinul ar incerca sa acceseze fonduri de ajutor, in incercarea de a evita o perceptie din partea investitorilor similara cu cea din Grecia, de la inceputul anului, informeaza Reuters.

Spre deosebire de Grecia, Irlanda dispune de suficienti bani pentru a-si acoperi cheltuielile pana la mijlocul anului viitor, ceea ce inseamna ca o criza de lichiditati nu este iminenta.

Totusi, un numar de economisti intervievati de Reuters s-au aratat sceptici cu privire la viitorul economiei irlandeze, precizand faptul ca este putin probabil sa reziste pana la finalul lui 2011 fara sprijin financiar extern.

Temerile investitorilor sunt sporite si de catre perspectivele noului mecanism de salvare a economiilor care se gasesc in probleme financiare, mecanism care imparte riscul atat statelor UE cat si investitorilor privati.

Desi Germania a precizat in mod clar ca mecanismul nu se va aplica debitelor existente, planul a speriat totusi pietele, determinand un efect de domino care se rasfrange asupra membrilor periferici ai zonei euro.

Liderii japonezi se intalnesc cu cei rusi pentru a rezolva disputele teritoriale

La nici doua saptamani dupa vizita presedintelui Medvedev pe insule rusesti revendicate de catre Japonia, urmeaza sa aiba loc o intalnire intre presedintele rus si primul ministru japonez, Naoto Kan, pentru a discuta situatia disputelor teritoriale.

Totusi, autoritatile rusesti au anuntat

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 10 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 6 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 7 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 10 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 11 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 8 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 8 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Carlos Alcaraz e din nou în semifinale la Roland Garros, unde îl va întâlni pe Jannik Sinner

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP) a trecut de Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 9 ATP) cu 6-3, 7-6 (3), 6-4 în sferturi” la Roland Garros. Pentru un loc în finală, spaniolul se va duela cu

Vremea

București
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°