E foarte complicat intr-o societate etatizata complet, sa explici poporului de ce nu guvernul este sansa lui la dreptate, obiectivitate, egalitate, speranta s.a.m.d. De ce nu guvernul este cel care trebuie sa-i sara in aparare cand i se intampla nedreptati, sau de ce nu guvernul este cel care poate imparti sanatatea, educatia sau securitatea intr-o societate. Statul a incercat si a si reusit sa inoculeze in mase nu numai conceptia de furnizor absolut al unor astfel de servicii pe piata. Din nefericire, el a reusit sa inoculeze inclusiv conceptia ca atunci cand greseste, nu exista o raspundere personala pentru prejudiciile create, si ca schimbarea vine prin accesul la umilul drept de vot, conferit printr-o constitutie, si cu ajutorul caruia poporul schimba un stat cu alt stat.

Prin acest articol voi incerca sa fac o pledoarie pentru educatia la domiciliu ca alternativa la serviciile de educatie falimentare ale statului. Argumentatia pleaca de la premisele (necesare si sanatoase) ca, cel putin in Romania:

1. atitudinea obedienta fata de orice intreprindere sau demers al statului este privita nu numai precum o cale catre adevar (asta implicand un nivel teoretic), ci chiar un mod sanatos de a trai (deci si practic). Altfel spus, nu ai voie in fata unui popor care atinge cote alarmante de obedienta si dependenta iremediabila fata de stat, sa critici tocmai ceea ce ei sunt convinsi ca merge, desi nici macar istoria nu tine cu ei (ca sa nu mai explicam ca au nevoie si de sustinere teoretica, dar asta este deja peste puterea de intelegere a masei).

2. nu exista universitati private (nu numesc universitate privata doar pe argumentul autonomiei fondurilor, ci acea universitate a carei infiintare nu este conditionata de aprobari ale aparatului de stat).

3. statul nu poate oferi in mod real educatie pentru ca este bazat pe sistemul redistributiei