Există o doză de inconştienţă în felul în care adolescentul Leopold Auberg, „eroul“ din romanul Hertei Müller, Leagănul respiraţiei, primeşte vestea includerii sale pe lista saşilor ce vor fi deportaţi în U.R.S.S. Tînărul aproape băieţandru este mîndru de a figura în rîndul maturilor (bărbaţi şi femei) desemnaţi de învingătorii în Al Doilea Război Mondial să participe la reconstrucţia Uniunii Sovietice. La şaptesprezece ani, cuvinte şi sintagme precum deportare, lagăr, muncă forţată sînt, pentru unii şi alţii, goale de semnificaţie. Pe Leo aproape că-l incită experienţa, experienţele promise de ele. Oraşul natal pare prea mic şi cercul familiei prea strîmt pentru adolescentul care tocmai şi-a descoperit homosexualitatea. Frica de tatăl pedepsitor atîrnă mai greu, la începutul romanului, decît proiecţia viitorului apropiat.

Herta MÜLLER, Leagănul respiraţiei, Traducere din germană şi note de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2010, 292 p.

Ca în proza lui Joseph Conrad şi ca în viaţa obişnuită, distanţa iniţială face abstractă şi chiar inconceptibilă suferinţa. Spiritele reflexive pot medita asupra ei, filozofii condiţiei umane o pot problematiza; însă adevărata înţelegere vine din parcurgerea, din trăirea sa convulsivă. Ce înseamnă război nu o ştim decît de la cei care au luptat în război. Ce înseamnă închisoare, celulă, carceră o vom afla numai de la foştii deţinuţi. Iar ce înseamnă lagăr sovietic vom descoperi citind-o pe Herta Müller, care, la rîndul ei, a înţeles (cît a putut omeneşte să înţeleagă) din confesiunile lui Oskar Pastior, deportatul din realitate, prototipul deportatului din roman. Pentru a puncta într-un mod esenţial transformarea lui Leopold Auberg (numele apare numai de două ori în carte, fiindcă însuşi protagonistul dramei o narează), autoarei nu-i sînt suficiente istoria în sine, sec