Pentru o bună parte a mass media, vizita preşedintelui sirian în România a avut o conotaţie obsesivă: va fi extrădat sau nu Omar Hayssam?

Este evident – pentru orice observator de bun simţ – că pe agenda întâlnirilor bilaterale acest punct ocupă un loc cu totul secundar. Omar Hayssam este departe de a întruchipa un personaj în jurul căruia să orbiteze politica zonală şi care să capteze atenţia a doi şefi de stat confruntaţi cu incomparabil mai multe şi mai mari probleme.

România şi Siria împart o tradiţie de legături complexe cu o istorie de peste o jumătate de veac. Siria a fost unul dintre partenerii economici importanţi ai României, iar relaţiile la vârf s-au prelungit, într-o manieră firească, de la părinţii fondatori la succesorii lor. Bătrânul Hafez Al Assad a avut o adevărată slăbiciune pentru Ceauşescu, pe care l-a considerat nu doar un prieten al lumii arabe în general, ci şi un factor hotărâtor în echilibrul zonei. Ieşirea de pe scena istoriei a lui Ceauşescu nu l-a împiedicat însă să-i acorde aceeaşi consideraţie succesorului său. Îmi amintesc atmosfera cu adevărat cordială de la vizita oficială efectuată de Ion Iliescu în 1993 la Damasc, unde a fost primit cu toate onorurile şi cu speranţe legate de continuarea unei relaţii care s-a dovedit extrem de utilă pentru ambele părţi. Fiul Bashar a preluat de la tatăl său ştafeta bunelor sentimente şi încrederi pe care le-a împărtăşit liderilor români care i-au fost interlocutori. Chiar vizita actuală indică temperatura constantă a unor relaţii întărite în timp de numărul mare de sirieni care au studiat în România, iar astăzi se află în funcţii-cheie ale statului, ca să nu mai vorbim de cele câteva mii de familii mixte care au creat în Siria o importantă comunitate românească.

Unul dintre obiectivele economice importante ale Siriei – rafinăria de la Banyas - a fost realizată integral şi operată