Un atac sinucigaş al talibanilor a fost respins azi pe aeroportul din Jalalabad, unde se află o importantă bază a forţei NATO din estul Afganistanului, au anunţat Alianţa Nord-Atlantică şi autorităţile locale, dând asigurări că opt atacatori au fost ucişi.
Forţele internaţionale şi afgane nu au înregistrat nicio victimă în aceast atac, revendicat imediat de talibani, informează Mediafax.
"Avanpostul (NATO) a fost ţinta unor tiruri cu arme uşoare lansate de un număr nedeterminat de insurgenţi dar, după ce i-au localizat, armata afgană şi forţa internaţională a NATO (ISAF) au reacţionat rapid", şi "au ucis opt insurgenţi, dintre care unul avea asupra lui o vestă de sinucigaş", potrivit unui comunicat al Alianţei Nord-Atlantice, care dă asigurări că niciunul dintre militarii săi şi niciunul dintre soldaţii afgani nu a fost rănit sau ucis.
Atacul a fost lansat în zori împotriva acestui aeroport unde se află numeroase avioane, elicoptere şi avioane fără pilot ale armatei americane sub egida ISAF.
"Un atac a vizat unul dintre posturile de securitate păzite de soldaţii afgani pe aeroportul Jalalabad", declarase anterior pentru AFP Ahmad Zia Abdylzoi, purtătorul de cuvânt al autorităţilor din provincia Nangarhar, a cărei capitală se află la Jalalabad, adăugând că şase atacatori au murit, patru împuşcaţi şi doi după ce şi-au detonat propriile bombe.
"Paisprezece kamikaze au pătruns în aeroport, unii şi-au detonat bombele, alţii se luptă în continuare", a declarat prin telefon pentru AFP, la trei ore de la începutul atacului, Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai talibanilor, care exagerează de obicei amploarea atacurilor lor.
Insurgenţa talibană s-a intensificat însă în mod considerabil în ultimii trei ani şi se extinde la aproape toată ţara, în pofida prezenţei a aproximativ 150.000 de militari din cadrul forţelor internaţ